Lugojeanul Vasile Stoica: în scaunul cu rotile, spre cel mai nordic punct al Europei

Data publicării:
stoica 2



Două schimburi de haine, un jurnal de călătorie şi multă ambiţie.
Cam acesta este bagajul cu care Vasile Stoica a pleca astăzi la drum. Şi nu oriunde, ci până în cel mai nordic punct al continentului. Canicula nu îi dă bătăi de cap lui Vasile Stoica - acesta speră să se întoarcă acasă, cu bine, în octombrie.

Vasile Stoica ne mărturisește: ”Am fost în cel mai vestic punct al Europei. Acum ma duc în cel mai nordic. Având în vedere că am fost în Arizona si in Alaska, am trecut prin deşert. Am trecut prin călduri mai mari”.

Vasile Stoica nu este la prima expediţie. A intrat chiar şi în Cartea Recordurilor pentru cea mai lungă distanţă parcursă într-o zi dintr-un scaun rulant. Prietenii şi familia îi ţin pumnii lui Vasile Stoica şi speră ca şi în această expediţie să fie sănătos şi să aibă parte de vreme bună.

”E extraordinar ce a făcut. Îl cunosc de atâţia ani si cred că e în stare să facă aşa ceva. A facut turul lumii, nu are cum să nu reuşească”, ne spune Emil Gama, un prieten.

În cei 11.000 de km, atât cât măsoară actualul lui traseu, Vasile Stoica va trece prin ţări precum Ungaria, Slovacia, Germania, Anglia, Finlanda, Suedia, Norvegia.

Reporter Sorina Covlea
Operator Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nicole Scherzinger, șpagat la bordul avionului, înainte de turneu. „Abia îmi țin ochii deschiși, dar e...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul care i-a salvat cariera lui Hugh Grant după eșecul peliculei în care a apărut alături de Sarah Jessica...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensii militare: Vot în Senat pentru reducerea vârstei de pensionare. Ce categorii de pensionari beneficiază?
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Câinele care a devenit erou în timpul atacurilor de la 11 septembrie. Și-a ghidat stăpânul orb de la etajul...
Film Now
Cu părul lung și barbă albă, Nick Nolte a revenit în lumina reflectoarelor. Legendarul actor, în centrul...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...