Miei şi pui depozitaţi pe tejghea şi podele. Protecţia Consumatorilor a intervenit

Data publicării:
miei prima

”Aşa expuneţi dumneavoastră la vânzare? De la Protecţia Consumatorilor (suntem - n.r.). La vederea preparatelor de pui ţinute pe podea, inspectorii de la Protecţia Consumatorului au decis închiderea imediată a punctului de vânzare: ”Până se termină controlul, închideţi unitatea”, ”Dar nu putem...”, ”Doamnă, aveţi depozitat pui pe jos. Este inadmisibil aşa ceva! Vă rog frumos să închideţi în acest moment”.

În ciuda avertismentului, comerciantul continuă să negocieze vânzarea mărfii: ”19 lei treizeci. 19 lei treizeci”.

În faţa unei asemenea privelişti, clienţilor li se taie pofta şi de cumpărături...şi de mâncare: ”Nu vreau să le văd, că mi-e greață, când intru aici în sală. Mi-e greaţă. Parcă ar mânca cu 10 guri, şi nu cu aia una cu care mâncăm în fiecare zi”.

Cel mai căutat produs în aceste zile este, de departe, mielul. De asta au profitat şi vânzătorii din Piaţa Cârţan din Timişoara, care fără să ţină cont de temperaturile ridicate, şi-au etalat animalele tăiate direct pe tejghea, şi nu în vitrinele frigorifice, aşa cum ar fi normal.

”Deci nu puteți să expuneți pe pult și orice client să vină și să pună mâna”, li s-a spus. Cei mai mulţi vânzători s-au conformat, în faţa neregulilor sesizate de autorităţi. Cel puţin pentru moment.

După doar câteva minute de când inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au intrat în hală, toţi mieii care înainte erau depozitaţi pe tejghele, au dispărut.

”Din pacate, am găsit nereguli pe care nu le-am întâlnit demult. Carne depozitată pe jos, expusă la comercializare fără să fie la temperatura stabilită de producător, până la 4 grade celsius, respectiv în vitrina frigorifică”, ne-a declarat Mihaela Ignat, directorul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Timiş.

Toate produsele depozitate incorect au fost retrase de la vanzare. În plus, pentru depozitarea în condiţii însalubre, amenzile pornesc de la 2.000 de lei şi pot să ajungă până la 20 000 de lei.

reporter: Adina Iriza
operator: George Ştefăniţă
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pilonul II de pensii în România: Cum afli la ce fond ești repartizat, câți bani ai în cont și ce se întâmplă...
Digi FM
A căzut într-o groapă, s-a lovit la cap și a ajuns pe mâna medicilor. Două săptămâni mai târziu, tot ea a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Connect-R, mărturisire neașteptată despre divorțul de Misha, la 8 ani de la despărțire: "O parte din mine a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”
Adevarul
Ilie Bolojan recunoaște eșecul abordării conciliante: de ce nu au funcționat reformele în coaliție
Newsweek
Marele proces al pensiilor de la CCR. Pensionar: „Avem șanse de câștig”. Cum se poate schimba Legea pensiilor
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Digi Animal World
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu
Film Now
Cum arată legendara Mary Poppins la 91 de ani. Julie Andrews, surprinsă într-o apariție publică rară după...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...