Nu cedează, în ciuda problemelor financiare și de lot

Data publicării:
DSC 0160 poli

Chiar dacă, din punct de vedere sportiv, echipa de handbal a Timișoarei traversează cel mai bun moment din ultimii 25 de ani, pe plan financiar sunt motive de îngrijorare mai mari ca niciodată. Restanțele salariale nu s-au achitat nici până acum.

„Vrem să tragem și un semnal de alarmă pentru că problemele cu care am început, nu s-au rezolvat. Sunt restanțe foarte mari financiare, pe care le așteptăm să se rezolve. Restanțe de plătit la ANAF, la stat. Deja câțiva jucători... nu numai Halcă are conturile blocate, sunt 2-3 jucători în aceeași situație. Tot am așteptat, am așteptat să se rezolve, se pare că nu s-a rezolvat”, a declarat Cristi Fenici, căpitanul timișorenilor.

Chiar și așa, CH Politehnica e hotărâtă să împingă în decisiv seria cu Dinamo București, din semifinalele Ligii Naționale. Asta deși gruparea alb-violetă este măcinată și de probleme de lot, odată cu absențele lui Chikovani, Pejovic și Timofte.

„Trebuie să luptăm, să fim mereu la înălțime. Să ne apărăm bine, chiar și fără acești trei sau patru jucători. Vom da tot de ceea ce suntem capabili, în acest moment, pe teren, pentru a reuși un rezultat pozitiv”, a precizat și Pero Milošević, antrenorul bănățenilor.

„Ei au terminat pe primul loc, au jucători foarte buni, sunt dublați pe posturi, dar nu sunt de nebătut. Noi și cu ajutorul sălii, care ne-a ajutat foarte mult, trebuie să facem un meci bun, dar trebuie să avem și o siguranță din planul financiar”, a completat Fenici.

Meciul doi dintre CH Poli și Dinamo București va avea loc mâine, la sala „Constantin Jude”, cu începere de la ora 20, și va putea fi urmărit, în direct, pe Digisport 4.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: Mihai Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...