Taxi-drift, la Timișoara

Data publicării:
icon taxidrift la Timisoara 031114

Dacă pentru piloți competițiile de drift înseamnă viteză, îndemânare și control, pentru cei care trăiesc experiența de pe scaunul copilotului înseamnă adevărate momente de adrenalină.

Prima înscrisă pentru o astfel de senzați a fost Mioara Fețanu, o tânără care s-a aflat pentru prima oară la o astfel de demonstrație.
"Îmi plac mașinile și vreau să fiu aici, am vrut să fie aici. Eu merg încet dar îmi place să simt din dreapta viteza mare" - Mioara Fețanu, participantă.

Iar experința a fost una pe măsura așteptărilor. Numeroşi timişoreni şi-au aşteptat nerăbdători rândul, ca să-şi potolească setea de adrenalină. În aceeași postură de copiloți s-au numărat zeci de timișoreni, amatori de senzații tari, care și-au așteaptat nerăbdători rândul. Cursele speciale de taxi-drift au fost oferite de piloți care au în spate mii de kilometri parcurși pe circuite de raliu.

"Este ceva nou și ați văzut, este ceva nou, prinde la public și ață văzut, puțin fum, adrenalină, asta își dorește lumea", spune Sergiu Tirla, pilot profesionist.

"Sunt convins că oamenii care au fost acum, data viitoare vor veni în număr întreit. Publicul a apreciat foarte mult toate cele trei secțiuni, dar bineînțeles driftul este cireașa de pe tort", a declarat Ladislau Giurisici, unul dintre organizatori.

20 de timișoreni au luat parte la demonstrațiile din parcarea stadionului "Dan Păltinişanu".



Reporter: Corina Sfia
Operator: Mihai Pop
Editor Web: Răzvan Bulacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara din care românii pleacă în număr tot mai mare. În anii 2000 era una dintre destinațiile preferate pentru...
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Începe Festivalul de Film de la Veneția. Cele mai așteptate producții. Ce vedete sunt invitate
Adevarul
„Salariu de sclav pe moșia partidului unic”. Cum își amintesc românii de munca patriotică din timpul Armatei
Newsweek
Grindeanu, anunț important despre pensii și salarii. „Schimbăm tot ce a făcut Bolojan”. PSD intră la guvernare
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Duane „Keffe D” Davis a fost găsit vinovat de uciderea lui Tupac Shakur, după aproape 30 de ani