Ce trebuie făcut în cazul unor situații medicale neprevăzute

Data publicării:
dr cristian pandrea
Dr. Cristian Pandrea, medic primar Medicină de urgență

Sfârșitul de an și sărbătorile de iarnă anunță și situații nedorite la camera de gardă. Fie că vorbim despre accidente sau despre excese culinare și cele legate de alcool, medicii sunt pregătiți pentru orice situație. Despre urgențele de sezon vorbim cu dr. Cristian Pandrea, medic primar Medicină de urgență.

În cazul unei urgențe medicale, competența și viteza de reacție a echipei din Compartimentul de Primiri Urgențe sunt esențiale pentru salvarea vieții pacientului. Pentru că fiecare secundă contează, medicii vor consulta imediat bolnavul și vor interveni de urgență, pentru stabilizarea lui.

Ulterior, analizele și investigațiile imagistice sunt foarte importante pentru stabilirea diagnosticului corect și administrarea tratamentului adecvat, cât mai repede posibil. De aceea, este indicat ca spitalul să dispună de un laborator și un departament de radiologie și imagistică medicală accesibile 24 de ore din 24, dotate cu aparatură modernă și tehnologie de ultimă generație, pentru efectuarea rapidă de ecografii, radiografii, tomografii computerizate și examene RMN.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Cum a încercat un bărbat să ascundă uciderea iubitei însărcinate. S-a eschivat ani întregi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...