Cum procedăm când avem o urgență medicală

Data publicării:
dr cristian pandrea
Dr. Cristian Pandrea, medic primar medicină de urgență

Odată cu venirea sezonului cald, apar și diverse amenințări la adresa sănătății. Este important să știm cum să acționăm în situații de urgență, dar și cum să le evităm. Dr. Cristian Pandrea, medic primar medicină de urgență, vine cu numeroase sfaturi utile în această privință.

Încălzirea vremii aduce cu sine și o „explozie” a vegetației, urmată la scurt timp de o creștere a concentrației de polen din aer. Sunt descrise perioadele din timpul anului în care plantele care predispun la alergii polenizează și li se recomandă persoanelor alergice să evite, pe cât posibil, expunerea în perioadele respective ale anului. Odată cu vegetația, reapar și insectele și revine riscul înțepăturilor de insecte, care pot transmite boli, pot fi toxice sau pot declanșa, la rândul lor, reacții alergice.

Specifice acestei perioade sunt și problemele legate de sărbători: de la excese alimentare, consum ridicat de alcool, la accidente rutiere și accidentări în vacanțe. Este important de reținut că, în cazul unor urgențe, pacienții ar trebui să solicite ajutor medical, pentru a preveni complicațiile, care uneori pot fi grave.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...