Povestea celui mai mare blat din istoria fotbalului românesc: Scor de 18-0, meciul prelungit cât a fost nevoie

Data actualizării: Data publicării:
meci

În perioada comunistă, românii cumpărau alimente pe cartelă și primeau apă caldă după program. Regimul nu a avut însă nicio reținere când a fost vorba să construiască cel mai scump stadion din țară la Scornicești, satul lui Nicolae Ceaușescu. După 32 de ani de la inaugurare, din construcţia care a costat peste 22 de milioane de dolari, a rămas un amestec de igrasie și abandon.

Deasupra croitoreselor este peluza nord a celui mai scump, trainic și cochet stadion rural construit vreodată în România. De-a lungul anilor au dispărut uși şi geamuri, iar igrasia este peste tot. Din loc în loc sunt hornuri care emană fum negru, înecăcios. În dreapta intrării, la fațadă, zac haine la uscat. .

Robert Gogot - președintele FC Olt Scornicești: Începând de acolo, toate camerele, era fostul cantonament al echipei. Aici stăteau băieții. Câte doi în cameră. Un fel de garsonieră cu hol, baie... Acum stau oamenii care sunt mai amărâți, ca să zic așa, băgați de primărie. Sunt un fel de locuințe sociale, ca să zic așa. Păi sunt... una, două, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt... nouă!

Subiectul e tabu. Se filmează și... ușile chiriașilor rămân zăvorâte.

Cel mai scump stadion, acasă la Ceaușescu

Se întâmplă în Scornicești, lângă Slatina, aproape de casa natală a lui Nicolae Ceaușescu. Între 1985 și 1988, când țara era-n foame și beznă, Vasile Lică Bărbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceaușescu a ordonat construcția unui stadion cu 25.000 de locuri, proiectat să reziste 400 de ani. 400 de milioane de lei a costat lucrarea. Adică peste 22 de milioane de dolari, la acea vreme.

Gheorghe, constructor: În faza când s-a construit, Ceaușescu nu știa de el. Am pus niște table, că eram constructor atunci, foarte înalte, ca să nu se vadă. Când a venit el într-o vizită, a văzut tabla aia înaltă așa pusă acolo. Și zice: și acolo ce e? Nea Lică... Nea Lică Bărbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceaușescu și sora lui n-au avut ce să mai facă, au fost nevoiți să spună: domne... facem un stadion. Zice: ia să-l văd și eu. Și zice: dacă tot l-ați făcut, continuați-l înainte.

A fost a doua mare aroganță din istoria fotbalistică a Scorniceștiului. Prima a făcut-o în 1978. Ca să promoveze din divizia C în B, echipa a făcut cel mai mare blat din istoria fotbalului românesc. Trebuia să marcheze mai mult decât contracandidata la promovare, care juca pe un alt stadion. Cu complicitatea miliției și-a arbitrilor, au câștigat cu 18 la zero, după ce meciul a fost prelungit cât a fost nevoie. Fascinați de subiect, spaniolii de la Movistar au realizat recent un reportaj special la Scornicești.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Dumitru Dragomir - fost președinte FC Olt: Nu erau telefoane. Și au pus mașini de poliție din 30 în 30 de kilometri. Și un polițist care stătea mai prost cu cartea a zis la pauză că e 9 - 0. Și-au început să dea și ei goluri după aceea. Era panaramă. Diviziile inferioare... Nu veneau observatori, nu venea nimeni.

Timpul a trecut și echipa a ajuns în prima divizie, iar echipa locală a fost antrenată chiar și de Cornel Dinu. Nici numele grele de fotbaliști n-au lipsit de la Scornicești. Fie c-au venit în vizită, ori au fost legitimați cu acte. Pe arena comunei lui Ceaușescu au jucat Hagi, Pițurcă, Dorinel Munteanu, Ilie Dumitrescu și Dan Petrescu și mulți alți fotbaliști de top ai României de altădată.

Marius Stan - antrenor FC Olt Scornicești: Ne-a dat Hagi gol, undeva de aici, de la vreo 20 de metri, în coțul lung și cu piciorul drept. Noi ne așteptam să dea cu stângul, dar a dat cu piciorul drept. Era Gherasim în poartă! Am fost rezervă la acel meci.

Nepotul lui Ceaușescu, comandant la Scornicești

La marile meciuri, liderii comunişti județeni se relaxau în lojă. Comandant suprem era Emil Bărbulescu: nepot al fostului dictator, șeful Miliției Slatina și președintele echipei din Scornicești.

Prieten la cataramă cu verii Valentin și Nicușor Ceaușescu, Bărbulescu negocia blaturi, își permitea orice, oricând. Iar fotbaliștii lui câștigau într-un meci... cât un inginer în trei luni.

Marius Stan - fost fotbalist la FC Scornicești: Fiecare jucător era angajat la câte o fabrică din Scornicești. Doi într-o parte, trei în altă parte.

-Era banul, ban, plus prima de joc!?

-Plus prima de joc. Da, da.

-Pe câți bani jucați?

-5 mii, 10 mii. Nu știu cum... Cam așa ceva.

-De meci?

-Da, da.

-Erau bani! Da, erau bani. Că un salariu era două mii de lei pe timpul ăla.

Robert Gogot - președinte FC Olt Scornicești: În vestiarul ăsta s-au schimbat toate echipele mari din România: Steaua, Dinamo, Craiova, FC Argeș. Toate echipele mari pe care le știți. Petrolul, UTA...

Căderea comunismului a prăbușit și povestea fotbalistică a Scorniceștiului. Echipa familiei Ceaușescu a fost desfințată în 1990. Stadionul a fost închis. FC Olt Scornicești se zbate acum prin noroaiele ligii a patra.

Marius Stan - fost fotbalist și antrenor: Cu CS Slatina sau cu Potcoava care e pe primul loc.

-Deci Scornicești-Potcoava este derby-ul?

-Da!

Robert Gogot - președintele FC Olt Scornicești: Din 16 echipe suntem pe 14. Dar nu se retrogradează pentru că așa-i la Olt: nu se retrogradează echipe din Liga a patra. Când avem buget, mai facem un grătar, o bere, un mic... Așa se joacă la Scornicești.

Liga a III-a, noul vis din Scornicești

Primăria ține, totuși, treze visurile microbiștilor. Ca să întrețină echipa și să facă reparaţii la stadionul a închiriat spațiile de sub tribune.

Daniel Tudor - viceprimar Scornicești: În acest moment își desfășoară activitatea mai multe făbricuțe, să zic așa, unde lucrează câteva sute de muncitori. Din chiriile pe care le încasăm de la aceste societăți încercăm să venim, să facem ceva pentru acest stadion. O să modernizăm cât se poate acest stadion, că e păcat să-l lăsăm în starea în care l-am găsit în 2016. Această echipă cel puțin merită să joace, să evolueze în liga a treia, cel puțin. Și eu zic că acolo se vor putea găsi resursele necesare pentru a susține acest demers.

La intrarea în stadionul în paragină, cineva a scris... "păcat" și "rușine". Orașul e sărac, dar este an electoral, așa că primăria promite extinderea rețelei de gaze, reabilitarea termică a blocurilor și asfalt nou pe 22 de kilometri de drum. În ultimii ani, două mii de oameni au plecat din localitatea natală a lui Nicolae Ceaușescu pentru un trai mai bun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri