OAMENI CARE SCHIMBĂ LUMEA. Românul care a învins sistemul: Nu mai plătește taxa radio-TV

Data publicării:
catalin popa oameni

Cătălin Popa povesteşte cu umor că inclusiv decizia de a studia filosofia a luat-o în ultimii ani de liceu după ce a avut o răfuială cu Dumnezeu. Amândoi, spune el, au ieşit victorioşi.

„Am absolvit facultatea de filozofie la Sorbona, la Paris, cu o specializare în filosofie indiană. Pe urmă m-am îndreptat către studii de ştiinţe şi teologia religiilor, unde m-a interesat foarte tare islamul şi, pe urmă, ca să închei bucla, m-am îndreptat către creştinismul vechi”, spune Cătălin Popa, care acum este antreprenor.

S-a întors în România din dragoste faţă de soţia lui, care studiase şi ea în Franţa. Se întâmpla în 2005, când bihoreanului, ajuns înapoi în ţară, i-a surâs ideea de a lucra în administraţia publică. S-a răzgândit după ce a văzut cum stau lucrurile în sistem.

Aveam sentimentul că de acolo pot schimba nişte lucruri care nu mi se păreau în regulă. Am avut o primă tentativă, am văzut cum stau lucrurile, după care a apărut oportunitatea de a lucra pentru o întreprindere franceză, care dorea să-şi stabilească un punct de lucru în România”, a mai spus Cătălin Popa.

De aproape 10 ani, de când este antreprenor, Cătălin Popa s-a confruntat de mai multe ori cu angajaţii statului, dar şi cu unele legi, pe care el le consideră de-a dreptul aberante. Ideea că orice consumator de electricitate are un aparat de radio şi un televizor şi, prin urmare, beneficiază de programele radio şi TV ale statului i s-a părut absurdă. Aşa că a dat în judecată Guvernul, Societatea Română de Televiziune şi Electrica, pentru taxa TV pe care o achita lunar. Şi a câştigat. După patru ani de proces, cele două instituţii au fost nevoite să-i plătească cheltuieli de judecată, plus dobânzi de întârziere până la plata efectivă a sumei stabilite de instanţă.

„M-a intrigat în momentul în care am văzut că inclusiv asociaţii de nevăzători, întreprinderi în care lucrau nevăzători, erau obligate să plătească această taxă absurdă, o taxă TV, pe urmă firmele, printre care şi a noastră, deoarece noi nu venim la serviciu pentru a urmări ştirile TV. Suntem singura firmă din România care a reuşit în instanţă şi obligarea Electricii şi a TVR-ului de-a nu ne mai emite alte facturi şi de-a ne storna toate facturile şi sumele care erau percepute până la un moment dat”, explică românul.

În lupta sa cu statul, familia este cea care-l susţine de fiecare dată. „În general, este o persoană foarte hotărâtă, dar, când luptă împotriva sistemului este cu atât mai hotărât, chiar este greu de urmat în hotărârea lui. Îl susţin, mai fac glumiţe, fără răutate, dar îl susţin”, spune Raluca Popa, soția lui Cătălin.

Fabrica al cărei coacţionar este Cătălin Popa are un profil unic pe piaţă: realizează lavete textile de curăţenie pentru mediul spitalicesc. Iar pentru că afacerea merge bine, până la începutul anului viitor, producţia se va muta într-o hală nouă. Cătălin Popa este şi membru într-o fundaţie care desfăşoară activităţi în sprijinul comunităţii.

Activităţile pe care le desfăşoară Fundaţia Comunitară Oradea sunt activităţi care caută să schimbe atât mentalităţile la nivelul nostru local, cât şi să aducă nişte soluţii concrete unor probleme la fel de concrete”, spune Cătălin Popa.

„Îşi dedică o foarte mare parte a timpului său liber activităţilor noastre. El ne susţine în permanenţă şi se implică în tot ceea ce facem”, a declarat Claudia Abrudan, directorul executiv al Fundației Comunitare Oradea.

Fundaţia a derulat mai multe acţiuni cu impact pentru comunitatea locală: concursuri cu strângere de fonduri, Bursa Talentelor, dar şi programe destinate categoriilor sociale defavorizate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ionela Năstase, noi declarații despre lecțiile pe care le-a învățat după ce a fost diagnosticată cu cancer...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere are Mihai Trăistariu la 49 de ani. Artistul a spus ce bunuri deține și câți bani câștigă pe an
Film Now
Cum a ajuns Adam Sandler să colaboreze cu celebrul regizor Paul Thomas. Tom Cruise a tras sforile: „A fost...
Adevarul
Țările în care românii își fac cumpărăturile mult mai ieftin ca acasă. „Calitatea e mult mai bună ca la noi...
Newsweek
Când nu se va mai plăti CASS și când cresc pensiile cu 13%? Ministrul muncii aduce vești bune pensionarilor.
Digi FM
Nu și-a ascultat soțul și a pus mâna pe o casă de milioane: "El îmi spunea constant să renunț, dar acum...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
Panică în rândul fermierilor. Viermele carnivor care amenință culturile și animalele
Film Now
Cine e Anamaria Vartolomei, actrița din România care a cucerit Franța și acum și Hollywood. Primii ani i-a...
UTV
Cele mai tari momente de la Super Bowl 2026. Bad Bunny a făcut spectacol total în Halftime Show