O femeie este în stare gravă după ce a căzut 200 de metri într-o râpă în masivul Bucegi

Data actualizării: Data publicării:
Mașină a Salvamont.
Autospecialele Salvamont vor putea folosi, când sunt în misiune, semnalele acustice și luminoase

Un accident grav s-a produs duminică în Munții Bucegi. O persoană s-a dezechilibrat și a alunecat pe un versant. Salvamontiștii încearcă să recupereze persoana rănită pentru a o duce la echipajele medicale.

ACTUALIZARE 20.00 Persoana care a căzut circa 200 de metri în masivul Bucegi este o femeie, care era însoţită pe munte de doi coechipieri, salvamontiştii care au ajuns în zonă urmând să coboare în rapel la aceasta.

Potrivit datelor postate pagina de Facebook a Serviciului Naţional Salvamont, femeia a căzut din traversarea dintre vârful Coştila şi Valea Gălbinelelor, oprindu-se undeva înainte de Săritoarea Mare.

Alături de victimă se află doi coechipieri care au izolat-o termic şi au iniţiat apelul de urgenţă.

La faţa locului intervin ca echipă de prim răspuns salvamontiştii din cadrul echipelor Salvamont Buşteni şi Salvamont Prahova, iar ca echipă suport va acţiona formaţia Salvamont Azuga, scrie Agerpres.

Echipajul de prim răspuns a ajuns în zona în care se află persoana accidentată şi va coborî la aceasta în rapel să facă primele evaluări medicale în funcţie de care se va decide care este cea mai sigură şi rapidă cale de retragere din munte, arată sursa citată.

----------------------------------------------------------

Accidentul s-a produs în zona Valea Gălbinele.

Potrivit salvamontiștilor din Prahova, citați de Mediafax, o persoană a alunecat aproximativ 200 de metri. Se pare că victima are numeroase fracturi și contuzii.

O echipă Salvamont se îndreaptă către victimă. Aceasta va primi primele îngrijiri medicale la fața locului și apoi va fi transportată la ambulanță.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce viteză consumă cel mai puțin mașina ta. Poți economisi până la 30% la fiecare plin
Digi FM
Ce pasiune are fiica lui Nicușor Dan. Președintele, declarații rare despre Aheea: „I se pare mai interesant”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
“Tot ce am primit de la compania aeriană a fost un e-mail dacă vreau să-mi reprogramez zborul”. Povestea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ouăle ecologice, mai nocive pentru mediu decât cele din fermele cu găini în cuști. Ce au descoperit...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...