O nouă alertă cu bombă a fost anunţată, joi, la sediul Autorităţii Navale Române (ANR) din Portul Constanţa, iar clădirea a fost evacuată temporar. De asemenea, manevrele de intrare și ieșire a navelor din Portul Constanța Sud și Nord au fost suspendate de la ora 12:00. În urmă cu 24 de ore, alte alarme cu bombă vizaseră Terminalul de Pasageri din Portul Constanţa.
Potrivit unor surse locale, un apel a anunţat, joi, că în sediul clădirii Autorităţii Navale Române a fost amplasată o bombă. Angajaţii au ieşit din clădire, iar specialiştii urmează să facă verificări. Între timp, angajaţii Autorităţii Navale Române au fost anunţaţi că pot reveni în clădire.
Din informațiile Digi24, au fost suspendate și operațiunile de ieșire și intrare din Port, începând cu ora 12:00, din motive de securitate.
La fel ca în cazul intervenției de ieri, care s-a dovedit a fi o alarmă falsă, forțele de ordine suspectează că și alerta de astăzi de la sediul ANR face parte din același val de amenințări hibride, potrivit Ziua de Constanța.
Cu toate acestea, procedurile de securitate și protocoalele antitero sunt urmate cu strictețe până când fiecare metru pătrat din clădirea Autorității Navale Române va fi declarat sigur.