Video Alexandru Rafila, în contextul deciziei CCR: Discuția trebuie adusă în zona medicală și în zona responsabilității fiecărei persoane

Data actualizării: Data publicării:
alexandru rafila
Alexandru Rafila, candidat PSD la alegerile parlamentare 2020. Foto: Agerpres

„Normele legislative, juridice și așa mai departe, sunt una, prevenirea transmiterii bolii e o altă discuție”, a spus profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul România la Organizația Mondială a Sănătății într-o intervenție telefonică la Digi24, în contextul deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri împotriva pandemiei de coronavirus.

„Sunt niște decizii care sunt de natură juridică și care au fost luate, probabil, ținând cont de legislație, de dreptul constituțional și atunci este în regulă, nu asta este problema. Ar trebui să aducem discuția în zona medicală și în zona responsabilității fiecărei persoane.

Eu sunt convins că și persoanele care au fost în carantină, dacă se duc la domiciliu e bine să se izoleze, să nu își îmbolnăvească alți membri de familie, trebuie puțin să ne dăm seama că aceste norme legislative, juridice și așa mai departe, sunt una, prevenirea transmiterii bolii e o altă discuție și cred că trebuie să ne concentrăm puțin să învățăm, să educăm oamenii, să insistăm asupra măsurilor preventive pe care trebuie să le luăm și să lăsăm la o parte discuțiile de natură juridică. Până la urmă, păstrarea sănătății e un bun individual și un bun colectiv, în același timp. Cred că oamenii pot să acționeze în sensul ăsta fără să dicutăm de încadrarea juridică a unei anumite acțiuni”, a spus profesorul Alexandru Rafila într-o intervenție telefonică la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”