Bărbat de 20 de ani amendat de poliţişti cu 3.000 lei după ce a abandonat un căţel, pe care l-a pus într-un sac de rafie

Data actualizării: Data publicării:
barbat care lasa pe marginea drumului un sac cu un catel inauntru
Foto: Poliția Română/ Captură video via stiri-neamt.ro

Un bărbat în vârstă de 20 ani, din județul Neamț, a fost amendat de poliţişti cu 3.000 lei după ce a abandonat un căţel, într-un sac de rafie, pe marginea drumului.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu, a declarat, vineri, că tânărul şi-a motivat gestul prin imposibilitatea unchiului său de a îngriji acest animal.

"Deşi tânărul este deţinător de animale, acest lucru nu l-a determinat să se gândească la consecinţele pe care gestul său le poate avea asupra câinelui abandonat. Pentru fapta sa, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform art. 26 din Legea 205 din 2004 privind protecţia animalelor", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Conform unui comunicat transmis de sursa citată și preluat de Agerpres, în ultima perioadă s-au înmulţit aceste cazuri de abandon de pui de animale.

Poliţiştii reamintesc că Legea 205 din 2004 privind protecţia animalelor prevede faptul că abandonul şi sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului reprezintă un act de cruzime faţă de animale şi se sancţionează cu amenda de la 1.000 la 3.000 lei.

"Din păcate, ne confruntăm frecvent cu situaţii în care observăm că grija faţă de animale rămâne o preocupare secundară pentru mulţi cetăţeni. Odată cu evoluţia societăţii moderne au apărut schimbări şi în domeniul protecţiei animalelor, însă nu toţi se conformează. Un simplu act precum sterilizarea atunci când nu mai doreşti ca animalele să se reproducă pentru că nu îţi permiţi să le mai îngrijeşti, poate elimina atât problema unor suflete chinuite şi abandonate cât şi problemele morale ale proprietarului", a declarat inspector de poliţie Irimia Mădălina Gerlinde, medic veterinar în cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, citată în comunicatul menţionat.

Citește și: Pedepse de până la 7 ani de închisoare pentru cei care ucid sau schingiuiesc animale. Parlamentul a adoptat legea

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro