Bărbat din Capitală arestat preventiv pentru că a violat mai multe fetițe. Le aborda în gări și le ducea în camere de hotel

Data publicării:
fetita care se opune
Credit foto: Guliver/Getty Images

Un bărbat din București a ajuns 30 de zile după gratii pentru că ar fi violat mai multe fetițe. Individul, în vârstă de 55 de ani, le aborda în gări și, sub diferite pretexte, le convingea să îl însoțească în camere de hotel. Bărbatul, scrie BizBrașov, ar fi comis violuri și furturi în trecut și în Marea Britanie și Spania.

Prima dintre victime, în vârstă de doar 10 ani, a fost abordată pe 16 iulie 2023 într-o gară din Capitală. Bărbatul a reușit să o convingă să meargă la el acasă. Acolo a violat-o și i-a furat telefonul mobil. Două zile mai târziu, fetița s-a întors în gară, ca să-și recupereze telefonul. Bărbatul a dus-o însă într-o cameră de hotel unde a constrâns-o, din nou, să întrețină relații sexuale cu el. Fetița a reușit să scape și să ajungă cu un autocar în Râmnicu Vâlcea. Acolo le-a povestit polițiștilor ce s-a întâmplat.

Pe 31 octombrie, individul a ademenit o altă copilă, în vârstă de 15 ani, tot într-o gară din Capitală. Bărbatul a dus-o într-un hotel cu promisiunea că a doua zi vor merge amândoi în județul Vâlcea, unde copila trebuia să ajungă. A violat-o și i-a furat banii pe care îi avea la ea. Copila s-a dus la poliție și a povestit calvarul prin care a trecut.

„În baza probatoriului administrat, dar şi a colaborării cu alte două state partenere, a fost identificat un bărbat în vârstă de 55 de ani, bănuit de comiterea faptelor. Totodată, având în vedere modul asemănător de comitere a faptelor, precum şi a semnalmentelor oferite de cele două minore, a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuit de comiterea faptelor este acelaşi bărbat”, au transmis polițiștii din Capitală.

Bărbatul a fost prins pe 3 noiembrie, în Brașov. A fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță