Comandant NATO: Centrul de greutate al grupului de luptă aliat va fi la Cincu. Vom fi aici 4-5 ani

Data actualizării: Data publicării:
Tancuri în poligon de tragere.
Centrul de greutate al grupului de luptă aliat va fi la Cincu. „Vom fi aici 4-5 ani”.

Colonelul Vincent Minguet, comandantul grupului tactic al prezenţei avansate al NATO din România, a declarat, marţi, că grupul de luptă aliat din ţara noastră este deja activ la Constanţa, urmând ca în iunie centrul de greutate să fie mutat la Cincu.

„Suntem activi în prezent. Începem să creştem capacitatea. Mare parte a batalionului este în Constanţa, la Kogălniceanu, ne vom muta la Cincu, vom păstra trupe şi la Kogălniceanu, dar aş spune că centrul de greutate va fi la Cincu. Vom face asta în iunie”, a spus colonelul Vincent Minguet, într-o conferinţă la Ambasada Franţei în România.

El a precizat că Cincu a fost ales deoarece este în centrul ţării, dar şi pentru că există spaţiu, deoarece componenţa batalionului va fi de aproximativ 1.000 de militari.

„Cincu este un centru naţional de antrenament. Pentru noi Cincu este cel mai bun loc pentru exerciţii”, a afirmat colonelul Vincent Minguet.

El a indicat şi faptul că în prezent există militari din Franţa şi Belgia, urmând ca în vară să se alăture şi Olanda.

„Poate că şi alte ţări vor contribui la acest grup de luptă”, a mai spus comandantul grupului tactic al prezenţei avansate al NATO din România.

Vincent Minguet a precizat că în prezent sunt prezente trupe de infanterie uşoară şi infanterie mecanizată.

„E vorba de vehicule blindate uşoare şi tancuri. Planul este să avem din ce în ce mai multe arme şi să fim tot mai puternici. Cu timpul, vom avea mai mult echipament, mai mult armament greu, dar pentru asta trebuie să ne asigurăm că vor exista locuri pentru mentenanţă, cu asta ne ocupăm acum, dar cred că în viitor vom avea tancuri mai puternice”, a spus el.

Colonelul a arătat că soldaţii francezi s-au antrenat cu militarii români din brigăzile de vânători de munte din Braşov şi Miercurea Ciuc.

„Ne antrenăm în fiecare zi, cu soldaţi români, cu soldaţi americani, cu alte trupe care se află în România. Vorbim de activităţi operaţionale, nu de operaţiuni de război. Toate aceste exerciţii operaţionale fac parte dintr-un mesaj pe care îl trimitem armatei ruse”, a mai spus Vincent Minguet.

El a subliniat că securitatea nu este o problemă care să preocupe România.

„Securitatea nu este o problemă pentru România, dar ne uităm peste graniţă, misiunea este să apărăm şi să descurajăm. (...) Ne antrenăm împreună cu România, în acest moment avem o companie la Cincu, oameni în Predeal, lângă Braşov, un pluton în Miercurea Ciuc, vom merge la Smârdan, să ne antrenam cu trupele americane şi române, în Craiova, în toată România au loc antrenamente cu trupele române. (...) Pasul următor este crearea unui batalion permanent, mai puternic, cu mai multe arme grele, pentru a preveni orice agresiuni sau orice destabilizare în România. Cred ca vom fi aici pentru o perioadă de 4-5 ani”, a afirmat colonelul Vincent Minguet.

La rândul său, ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, a precizat că batalionul a sosit în România în „momente de criză”.

„Batalionul are capacitatea de a include alte forţe”, a arătat diplomatul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta orașelor din România vitale în caz de război. Sunt mici, dar importante pentru strategia militară
Digi FM
Smiley, anunț de ultimă oră la matinalul Digi FM! Surpriza uriașă pregătită pentru fani
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, ironizată după ce a vorbit despre viața sa amoroasă: „S-a întâlnit cu fiecare bărbat de la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Panică la marginea Capitalei: urs de 500 de kg văzut în Pădurea Snagov. Pădurar: „Când l-am văzut, am...
Newsweek
Veste proastă pentru pensionari: „Pensiile nu pot fi indexate. Austeritatea continuă și în 2027”
Digi FM
Cum se menține Romanița Iovan în formă la 61 de ani. Creatoarea de modă dezvăluie cele 4 reguli de la care nu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce e mai rău dacă te scarpini după o înțepătură de țânțar. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Ce face Sylvester Stallone la 80 de ani când nu filmează. Un apropiat a rupt tăcerea: „S-a întors la prima...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...