Consiliul Concurenţei a controlat telefoanele personale ale bancherilor care participă la calculul ROBOR. „Am făcut şi acest lucru”

Data publicării:
om vb la telefon de la birou
Foto: Profimedia

Volumul de date care trebuie analizate în cadrul investigaţiei declanşate la cele 10 bănci participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR este foarte mare, fiind inspectate inclusiv telefoanele personale ale celor implicaţi, a declarat șeful Direcţiei Pieţe de Servicii din Consiliul Concurenţei, Adrian Comănescu.

„În procedura de inspecţie, control, pe care am avut-o noi, am primit autorizare de la Curtea de Apel. Pe lângă controlul pe care îl facem noi pe aparatura electronică, telefoane de serviciu, laptopuri, calculatoare etc, am primit o serie de autorizări să inspectăm şi telefoane personale ale persoanelor implicate. Şi atunci, am făcut şi acest lucru. Volumul de date pe care l-am luat este unul destul de mare, vor trebui analizate - e vorba de sute de tranzacţii, de mii de tranzacţii, pe perioade scurte de timp - şi atunci volumul acesta de date care trebuie prelucrate necesită un anumit timp. Dar încercăm să ne mişcăm cu celeritate şi să venim cu un rezultat al acestei investigaţii într-o perioadă de timp rezonabilă”, a declarat joi Adrian Comănescu, potrivit Agerpres.

El a menţionat că, în acest caz, este o investigaţie pornită din oficiu.

La rândul său, directorul general din cadrul Consiliului Concurenţei, Daniela Bădilă, a explicat de ce, în general, o investigaţie durează mai mult.

„Este o procedură complexă (...) Se merge la companii, se copiază calculatoare. Vă imaginaţi, un domeniu atât de complex cum este cel bancar, să mergi şi să copiezi date de pe calculator, apoi ele se procesează în sediul Consiliului, în prezenţa avocaţilor părţilor, se invocă diverse excepţii procedurale, deci procedura e extrem de detaliată din acest punct de vedere. Apoi, toate constatările trebuie temeinic justificate. După ce se finalizează la nivel intern, echipa de caz îşi finalizează partea de analiză, lucrul acesta se traduce într-un raport. Acest raport de investigaţie parcurge, la rândul lui, o serie de filtre interne”, a spus Daniela Băcilă.

Ea a adăugat că dacă investigaţia vizează şi încălcarea Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene, acest raport se trimite şi la Comisia Europeană, unde are şi acolo o durată de analiză.

„Ulterior, are loc transmiterea raportului către părţile implicate - în cazul acesta către cele 10 bănci investigate - şi are loc o audiere în faţa plenului Consiliului Concurenţei. În cadrul acestei audieri, este o procedură similară celei care se desfăşoară în faţa judecătorului. Echipa îşi prezintă punctul de vedere, se dă apoi cuvântul părţilor, are loc acea apărare şi doar după parcurgerea acestei proceduri se ia decizia finală, care apoi merge în instanţă”, a precizat Daniela Bădilă.

Amenzi de până la 10% din cifra de afaceri

Ea a subliniat că sunt o serie de drepturi procedurale pe care trebuie să le garantezi.

„Este dreptul de acces la dosar. Este o chestiune foarte detaliată, pentru că nivelul amenzilor poate merge până la 10% din cifra de afaceri totală a unei companii şi, atunci, şi garanţiile procedurale sunt extrem de extinse în acest domeniu”, a mai spus directorul general.

Începând cu 1 noiembrie, Consiliul Concurenţei a efectuat mai multe inspecţii inopinate la cele 10 bănci participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR, iar documentele ridicate în cadrul acţiunilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, inspecţiile s-au derulat în cadrul investigaţiei privind posibile înţelegeri între cele 10 bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de „fixing” (stabilirea ratelor de referinţă pentru ROBOR şi ROBID). Astfel, investigaţia vizează activitatea băncilor pe piaţa monetară interbancară desfăşurată în cadrul procedurii de fixing, precum şi cea desfăşurată în intervalul de 15 minute după efectuarea „fixingului”, respectiv atragerea şi plasarea depozitelor interbancare de către băncile participante la stabilirea ratelor de referinţă ROBOR/ROBID la nivel naţional.

Potrivit preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, nu nivelul unui preţ este problema din punctul de vedere al autorităţii de concurenţă, ci dacă acest preţ a fost format prin practici anticoncurenţiale.

„Dacă preţul, mare, mic, cum este el, rezultă din forţele pieţei, din punct de vedere concurenţial este ok. Nu înseamnă că este bine din punctul de vedere al consumatorului, poate fi greu de suportat, dar nu înseamnă că este anticoncurenţial. Noi verificăm dacă sunt acţiuni concurenţiale, dacă sunt înţelegeri între actorii de pe piaţă”, a spus preşedintele Concurenţei.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă cercul roşu cu o dungă neagră pe orizontală, în trafic? Puţini şoferi ţin cont de el
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Robbie Williams, dedicație în genunchi pentru Mădălina Ghenea. S-au urcat amândoi pe masă, la petrecerea unui...
Film Now
Christopher Schwarzenegger, despre transformarea sa fizică incredibilă: "Nu se întâmplă peste noapte. Încă...
Adevarul
Nu și-au permis un apartament în Marea Britanie, așa că au cumpărat un sat în Franța. Cât i-a costat
Newsweek
Unii pensionari rămân cu bani mai puțini la pensie. Când s-au pensionat? Ministerul Muncii confirmă
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise, declarații rare despre fosta soție: „Este o actriță grozavă”. Actorul și Nicole Kidman au fost...
UTV
Doja Cat, apariție incendiară la Wango Tango 2025: „Vă rog doar atât: nu-mi observați implantul”