Consiliul Naţional Secuiesc cere țărilor UE să nu primească România în spațiul Schengen

Data publicării:
Panou intrare Schengen în aeroport.
Spațiul Schengen. Foto: GettyImages

Consiliul Naţional Secuiesc a cerut statelor membre ale spaţiului Schengen să solicite informaţii de la liderii bisericilor maghiare şi organizaţiilor maghiarilor din România cu privire la situaţia drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minorităţilor, în România, înainte de a lua o decizie privind admiterea României în spaţiul Schengen.

CNS s-a adresat ministerelor de Externe ale statelor din spaţiul Schengen într-o scrisoare deschisă publicată marţi, relatează agenția ungară de presă MTI. Potrivit documentului, comunitatea naţională maghiară din România este interesată de aderarea ţării la spaţiul Schengen, în timp ce înţelege foarte bine rezervele exprimate de unele state.

„Considerăm că toate statele membre ale spaţiului Schengen trebuie să cunoască comportamentul duplicitar care caracterizat atitudinea României faţă de dreptul internaţional şi cel comunitar în ultimii treizeci de ani”, se arată în documentul semnat de preşedintele CNS, Balazs Izsak.

CNS susține că România a semnat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deschizând astfel calea spre aderarea la Consiliul Europei, și s-a obligat să respecte recomandările Consiliului Europei, ceea ce a fost condiţia aderării.

„S-a angajat să restituie bisericilor maghiare din România şcolile şi proprietăţile bisericeşti confiscate în mod arbitrar de regimul comunist. Aderarea a avut loc la 7 octombrie 1993, pe urmă însă şeful de stat al României de atunci, Ion Iliescu a declarat că recomandările Consiliului Europei nu sunt obligatorii pentru România, iar restituirea şcolilor şi a bunurilor bisericeşti a fost blocată, mai mult, a început chiar şi renaţionalizarea unor şcoli restituite”, se arată în scrisoare.

„La 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea Europeană, îndeplinind parţial criteriile de aderare şi promiţând că nu va scoate de pe ordinea de zi îndeplinirea acestora. Printre aşa-numitele criterii de la Copenhaga, respectul şi protecţia drepturilor minorităţilor se află în fruntea listei. România nu respectă şi nu garantează nici astăzi drepturile minorităţilor care trăiesc pe teritoriul său. Guvernele României resping criteriile de la Copenhaga şi în acest caz, susţinând că ele au fost valabile doar în perioada aderării la UE”, potrivit documentului.

„Subliniem încă o dată că avem interesul, în calitate de cetăţeni români şi ca maghiari din România, ca România să adere la spaţiul Schengen, însă considerăm că ne aflăm în faţa ultimei şanse pentru ca statele spaţiului Schengen să oblige statul român la respectarea angajamentelor asumate anterior”, se arată în document.

CNS vrea restituirea necondiţionată şi imediată a proprietăţilor bisericilor maghiare, restaurarea învăţământului bisericesc maghiar, respectarea necondiţionată şi deplină a recomandărilor Consiliului Europei şi respectarea deplină şi cu bună credinţă a prevederilor Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare.

Documentul se referă în mod special la Recomandarea 1201/1993 a Consiliului Europei, al cărei articol al 11-lea prevede: „în zonele, unde persoanele aparţinând de o minoritate naţională formează o majoritate, aceste persoane au dreptul să dispună de o administraţie locală sau autonomă, sau, respectiv, de o situaţie de drept deosebită, corespunzătoare cu situaţia lor istorică şi teritorială, în acord cu legile interne ale statului”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoseaua aglomerată din România pe care a fost instalat deja sistemul „Big Brother”. Cum funcționează și cu ce...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Continuă telenovela preotului care a lăsat însărcinată cu gemeni o enoriașă căsătorită. După ce a fost...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...