Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după accidentul feroviar din Constanța. Ce au descoperit anchetatorii

Data actualizării: Data publicării:
494357000_718794634147486_6555618630739687921_n
11 persoane au ajuns la spital, în urma accidentului feroviar. Sursa: ISU Constanta

Un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, precum şi pentru distrugere şi semnalizare falsă a fost deschis în cazul accidentului feroviar prpdus pe 4 mai, în Gara Constanţa, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, angajaţii implicaţi în manevrarea garniturii de tren care a produs coliziunea au fost testaţi pentru consum de alcool, rezultatele fiind negative.

Au fost testaţi cu aparatul etilotest 6 angajaţi ai companiei de căi ferate, implicaţi în operaţiunea de manevrare a garniturii respective, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă şi distrugere şi semnalizare falsă, se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanţa.

Un număr de 11 persoane, între care trei copii, au ajuns la spital în urma accidentului feroviar, o femeie însărcinată fiind singura victimă care a rămas spitalizată, au informat reprezentanţii unităţii medicale.

Unsprezece persoane (8 adulţi şi 3 copii) au fost preluate de echipele medicale din Unitatea Primiri Urgenţe, astăzi, în urma accidentului feroviar din Gara Constanţa. Toţi pacienţii erau conştienţi, cooperanţi şi stabili hemodinamic. Aceştia au fost evaluaţi clinic şi imagistic. Din fericire, niciunul nu a fost grav rănit, fiind vorba despre leziuni minore. O singură persoană a rămas în spital. Este vorba despre o pacientă gravidă care a fost internată pentru supraveghere medicală, a informat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Crina Kibedi.

Zeci de persoane au fost evaluate medical la faţa locului.

Potrivit CFR, în staţia CF Constanţa a fost activat Planul Roşu de Intervenţie duminică, la ora 14:15, în urma accidentului feroviar care a avut loc pe linia întâi.

În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din staţie, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1, a transmis CFR SA, printr-un comunicat.

Circulaţia feroviară în staţia CF Constanţa a fost reluată, începând cu ora 16:00, în condiţii de siguranţă. Ambele trenuri implicate în incidentul feroviar, operate de operatorul naţional de transport feroviar de călători CFR Călători, au fost retrase din circulaţie pentru efectuarea verificărilor tehnice necesare.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...