Bugetele multor şcoli şi licee nu pot asigura paza în şcoli

Data actualizării: Data publicării:
camere supraveghere scoli

Incidentul din Râmnicu Vâlcea aduce în prim plan o problemă mai veche: paza în şcoli. Ultimele statistici arată că din aproape 21.000 de unităţi de învăţământ doar 39 la sută au camere de supraveghere şi puţin peste 25 la sută au paznici. Potrivit legii privind siguranţa în şcoli, paza trebuie asigurată din bugetul propriu al unităţilor. Multe dintre ele abia dacă îşi permit câte un gardian la câteva sute de elevi. În plus, acesta nu poate face controale corporale pentru a depista eventualele arme albe. Din dorinţa de a-i şti pe copii în siguranţă, în multe oraşe din ţară părinţii strâng bani şi angajează firme de pază private.

La începutul acestui an, într-un liceu din Paşcani a avut loc un incident asemănător celui de la Râmnicu Vâlcea. O elevă a fost atacată cu un cuţit de o colegă. Numai că atunci intervenţia gardianului a liniştit repede spiritele. Ca peste tot în ţară paza în şcoală este plătită de părinţi: „Nu mi se pare normal, atâta timp cât școala ar trebui să asigure toate facilitățile pentru protecția copiilor. A venit la mine o fată cu lacrimi în ochi. Mi-a zis că nu poate să plătească banii la gardieni. Clasa o constrânge să facă chestia asta pentru că o arată cu degetul după. Nu mi se pare normal”.

Daniela Simion, director al Şcolii Gimnaziale Iordache Cantacuzino: (rep.: De ce nu se plătește din bugetul școlii?) Pentru că nu avem bani pentru așa ceva, nu ne permitem”.

Dumitru Pantazi, primarul orașului Pașcani: „Asigurarea pazei revine în exclusivitate conducerii unităților de învățământ”.

Craiova. 7 octombrie 2010. Un elev de nici 17 ani a fost înjunghiat chiar în faţa liceului la care învăţa. A murit înainte de a ajunge la spital. Tragedia a impus schimbări.

Cristinel Prodescu, director adjunct al Liceului Tudor Arghezi din Craiova: „Am suplimentat măsurile de pază, 24 de ore din 24, cu personal calificat. Am dublat numărul profesorilor care fac de serviciu. Am dublat numărul camerelor de supraveghere”.

Cu toate acestea, una din patru şcoli din Dolj nu are pază.

La polul opus este Sibiul. Mai mult de două treimi dintre școli au gardian şi 90 la sută sisteme video de supraveghere. Chiar şi aşa, incidentele între elevi sunt nelipsite.

Daniela Muntean, inspector școlar: „Anul trecut, în semestrul II, am avut 26 de cazuri de violență”.

În Oradea, directorii de şcoli atrag atenţia că paznicii nu pot face controale pentru a depista eventualele arme albe.

Marcel Sas, directorul Colegiului Național Octavian Goga din Marghita: „Nu este verificat, prin urmare oricine poate să aibă armă albă sau armă de foc în instituţie”.

Ioan Sala - directorul unei firme de pază şi protecţie: „Omul nostru, agentul de pază, ar fi de gen masculin şi ar veni domnişoare sau doamne şi noi ne-am apuca sa le ... verificăm corporal... Nu este in competenţa noastră”.

Din cele aproape 20.000 de unităţi de învăţământ din ţară doar un sfert au pază şi 39 la sută au camere de supraveghere, potrivit datelor Poliţiei Române.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Pensie de numai 1.500 lei pentru 30 ani munciți. De ce 1.900.000 pensionari primesc pensii atât de mici?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...