400 de oameni acuză că au fost păcăliți cu locuri de muncă în Germania. Un tânăr de 24 de ani a fost reținut

Data publicării:
pagubiti bihor 2

Actualizare 23:10. Administratorul firmei de recrutare, un tânăr de 24 de ani din Sălaj, a fost reţinut pentru 24 de ore. Oamenii pe care i-a păcălit au depus o plângere colectivă la poliţie şi speră acum să îşi recupereze banii pe care i-au plătit pentru a pleca la muncă în străinătate.


Actualizare 22:00: „S-a făcut dovada că acea firmă de recrutare a forței de muncă i-a indus în eroare, moment în care noi am demarat activitatea de cercetare, am audiat până în prezent peste 200 de persoane, urmând să contiunăm audierile pentru cei care au rămas aici și mâine pentru celelalte persoane”, a declarat Liviu Popa, chestorul IPJ Bihor.

Potrivit acestuia, primele reclamații s-au făcut în urmă cu două zile.

„Am făcut o verificare la firmă, din punct de vedere formal lucurile erau în regulă, dar s-a dovedit acum, seara, că totul era pe hârtie în regulă”, a adăugat Liviu Popa.

Administratorul firmei care a organizat această plecare este acum în custodia Poliției însă a refuzat să dea declarații.

La această oră, în parcarea marketului mai sunt aproximativ 50 de persoane.


Cei 400 de oameni se află de la ora 19:00 într-o parcare din cartierul Episcopia din Oradea. Ei au plătit câte 130 de euro de persoană, bani care reprezentau plata pentru transport. Autocarele ar fi trebuit să plece la ora 8, însă nu a apărut niciun mijloc de transport până la această oră.

Firma la care oamenii ar fi trebuit să lucreze ca muncitori necalificați este din Bremen și s-ar ocupa de construcția de piese în industria auto.

În plus, cele 400 de persoane au dat din buzunar încă o sută de lei pentru o testare psihologică, care le-ar fi garantat că sunt apți de muncă.

„Ni s-au luat banii în urmă cu o săptămână, ni s-a promis că azi, la ora 20, în parcare ne vom întâlni cu autocarul care ne va duce în Germania, la loc de muncă sigur”, a spus Szatnari Lajos, unul dintre cei care ar fi trebuit să plece la muncă în Germania.

El a spus că nimeni nu cunoaște această firmă sau pe patronul ei și că acum cei de la firmă au telefoanele închise.

„Când întrebam ce vom face când vom ajunge acolo, am primit răspunsul că e ceva confidențial al firmei. Am fost selectați printr-un test psihologic pentru care am plătit încă o sută de lei și apoi am fost sunați că am fost selectați”, a spus și Gabi Blăguţă, prin telefon, la Digi24.

Ei au efectuat testul psihologic la un sediu din Oradea.

Oamenii spun că n-au mai vorbit cu reprezentanții firmei de o săptămână, iar acum vor să-și recupereze banii. La fața locului au ajuns șeful Poliției bihorene și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
Cât au îndeplinit statele UE din PNRR și ce urmează după 31 august. România este în zona de mijloc a...
Newsweek
Pensionar cu 3.000 lei pensie după 40 de ani de muncă. „Sunt șocat!” Ce salariu a avut? Cum se face calculul?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...