Ada Condeescu la Digi24: „Am învăţat foarte greu să fluier”

Data publicării:
20121223 20adacond-40147

Ada Condeescu le-a vorbit micilor realizatori ai emisiunii „Jurnal pentru copii” despre pasiunea pentru echitaţie, despre Crăciun şi preferinţele sale, dar şi despre munca pe care actorii o depun în meseria lor. „E important să poţi să ajungi la oameni şi să îi ajuţi să fie mai buni, mai luminoşi, să aibă drag unii de alţii”, povesteşte Ada.

Şi ea şi-a dorit să fie actriţă încă de mică, orientându-se iniţial către scenă. Experienţa acumulată chiar din timpul facultăţii a adus-o însă mai des pe platourile de filmare, având acum în palmares deja trei lungmetraje. Dintre acestea, cel mai cunoscut este „Eu când vreau să fluier, fluier”, în regia lui Florin Şerban, unde a interpretat-o pe Ana, personajul principal feminin.

Am învăţat foarte greu să fluier”, spune Ada. „Chiar la filmul ăsta am învăţat să fluier, pentru că înainte nu-mi ieşea deloc. Şi m-au învăţat nişte prieteni de-ai mei de acolo.

Copilăria i-a influenţat viaţa de actriţă: „Îmi doresc să fac roluri puternice, de fete puternice şi de femei puternice, când o să fiu şi eu mai mare. Şi aş vrea să fiu o luptătoare. Când eram mică îmi plăcea foarte mult să mă lupt şi mă jucam mai mult cu băieţii decât cu păpuşile. Îmi plăcea mai mult să joc fotbal, să mă bat cu băieţii”, îşi aminteşte Ada Condeescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
110 km/h sau 130 km/h pe autostradă? Diferența reală de timp și consum la un drum de 500 km
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să...
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja