Alertă alimentară în Marea Britanie. Carne de cal, provenită din România, în loc de carne de vită

Data publicării:
carne cal - 5521457-AFP Mediafax Foto-REMY GABALDA-1

Nu este vorba despre un pericol alimentar, ci de o problemă de etichetare, care amintește de scandalul cărnii de cal de la începutul acestui an.

Potrivit Agenţiei britanice pentru Siguranţa Alimentară, într-un lot de conserve de carne etichetate ca având în compoziţie carne de vită, au fost găsite, în urma testelor de ADN, urme de carne de cal.

Autoritatea britanică pentru Alimentaţie (FSA) a comunicat că produsul a fost fabricat în România, în ianuarie 2013, fiind comercializat în lanţurile de magazine Home Bargains (TJ Morris Ltd) şi Quality Save, potrivit cotidianului The Guardian

În timpul unui control de rutină, în conservele etichetate drept "vită" au fost descoperite cantităţi de carne de cal în proporţie cuprinsă între 1 şi 5%.

Autorităţile din România au anunţat că firma producătoare a fost identificată şi că au fost incepute controale. Dacă se va descoperi că ponderea cărnii de cal din conserve depăşeşte 1%, firma ar putea fi acuzată de fraudă, a precizat preşedintele autorităţii sanitar veterinare, Vladimir Mănăstireanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când intră următorii bani de la stat în septembrie. Calendarul plăților până pe 21 septembrie pentru familii...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...