Anchetatorii au găsit în grădina femeii din județul Suceava resturile a încă doi bebeluși. Când i-a născut

Data actualizării: Data publicării:
Anchetatorii au găsit în grădina femeii din Poiana Negrii resturile a încă doi bebeluși
Anchetatorii au găsit în grădina femeii din Poiana Negrii, județul Suceava, resturile a încă doi bebeluși

Anchetatorii din Suceava, care au făcut săpături și au ridicat noi probe din curtea femeii acuzată că și-a asfixiat copilul nou-născut, au descoperit resturile a doi bebeluși, care fuseseră îngropați imediat după naștere, în 2016 și 2018, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform unor surse din cadrul anchetatorilor, în cele două gropi pe care criminaliștii le-au săpat marți seara în curtea femeii din Poiana Negrii, acuzată că și-a asfixiat copilul nou-născut, au fost găsite resturile altor doi fetuși pe care se bănuiește că femeia i-a născut în 2018 și 2016 și apoi i-a îngropat.

Potrivit acelorași surse, resturile urmează să fie expertizate.

Femeia de 37 de ani este acuzată de pruncucidere după ce anchetatorii au stabilit că aceasta născuse acasă un băiețel, neasistată medical, bebeluș pe care apoi l-a omorât, asfixindu-l cu un sac de gunoi. Fapta femeii a fost descoperită de polițstul din comună, căruia i s-a părut suspect că femeia, care se apropiase de termenul nașterii, a fost văzută fără burtă și fără copil.

Sursele citate au mai precizat că femeia de 37 de ani a fost internată în spitalul din Vatra Dornei pentru a beneficia de îngrijiri medicale post-naștere și urmează să fie supusă săptămâna viitoare unei expertize medico-legale psihiatrice.

Deocamdată împotriva femeii nu a fost luată nicio altă măsură restrictivă, fiind efectuate cercetări într-un dosar penal pentru pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere sau vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă.

Procurorii spun că bebelușul găsit asfixiat în pungă s-a născut viu și a fost ucis de mamă

Primele concluzii ale anchetatorilor în cazul bebelușului găsit asfixiat într-o pungă, într-o gospodărie din Dorna Candrenilor, județul Suceava, arată că acesta s-a născut viu și că a fost ucis de mamă, aceasta fiind cercetată, transmite corespondetul MEDIAFAX.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunțat, marți, într-un comunicat de presă, că cercetările continuă în cazul bebelușului găsit asfixiat într-o pungă, în curtea unei gospodării din Poiana Negrii, localitatea Dorna Candrenilor, județul Suceava. Bebelușul s-ar fi născut viu și ar fi fost omorât de mamă.

La data de 13 august 2019, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană, care a dobândit calitatea de suspect, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere sau vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă”, se arată în comunicatul procurorilor.

Din datele pe care le dețin anchetatorii, femeia de 37 de ani a născut acasă, în 9 august, singură, neasistată de cadre medicale, un băiat, pe care, ulterior, l-ar fi ucis și ascuns.

Anterior, suspecta şi-a ascuns sarcina faţă de toate persoanele care o cunoşteau", se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

În acest caz cercetările continuă pentru a fi stabilite toate împrejurările acestui caz.

Bebelușul a fost găsit mort, asfixiat într-o pungă, în gospodăria unei femei din Dorna Candrenilor, inginer la o multinațională.

Surse din anchetă spun că zilele trecute un polițist din satul Dorna Candrenilor a văzut femeia, care era gravidă. Marți, acesta a semnalat că femeia pare să fi născut, dar nu există niciun copil.

Mai multe echipaje de poliție și un procuror au descins la locuința femeii și au găsit pruncul mort, într-o pungă, în curte.

Sunt informații că femeia nu ar fi la prima sarcină în urma căreia pruncii au dispărut, mama fiind audiată și pentru acest lucru.

Femeia este inginer la o companie multinațională și are trei copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri