Consilier de etichetă: Cum se mănâncă pizza

Data publicării:
pizza

„Este acceptat să măncăm pizza folosindu-ne propriile ustensile: degeţelele şi mâna? Da, pentru că este un aliment pe care îl găsim în mediul non-formal. Asta înseamnă că nu este o întâlnire pretenţioasă”, spune Karina Nagy, consilier de etichetă.

„Ca să fie clar pentru toată lumea: când pizza este triunghi, pun mâna. Când pizza este pătrat sau dreptunghi, folosesc cuţit şi furculiţă. Chiar dacă este un aliment întâlnit în mediul non-formal, sunt persoane care au pofte şi asta înseamnă că pot să găsesc chiar la un restaurant pretenţios, în meniu, ofertă de pizza. În schimb, acea pizza va fi altfel făcută, umplutura va fi pusă având o textură extrem de cremoasă, extrem de fragilă şi atunci categoric se va împrăştia dacă folosesc mâna, folosesc cuţit şi furculiţă”, mai spune Karina Nagy.

„Dacă suntem la un prânz de afaceri şi avem un interlocutor extrem de pretenţios, dar cu care vrem să semnăm un contract, este un partener de afaceri, poate cineva venit din străinătate cu care luăm prânzul şi suntem în mediul de afaceri, atunci categoric vom folosi cuţit şi furculiţă, degustând o felie micuţă de pizza. Pentru că o persoană educată nu o să mănânce niciodată foarte mult”, sfătuieşte consilierul de etichetă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai cumpărat un apartament cu balconul închis înainte de ’90, dar modificarea nu apare în acte. Cine trebuie...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nicole Scherzinger, șpagat la bordul avionului, înainte de turneu. „Abia îmi țin ochii deschiși, dar e...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul care i-a salvat cariera lui Hugh Grant după eșecul peliculei în care a apărut alături de Sarah Jessica...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensia pe card. În ce orașe și la ce bănci au fost virate sumele? Unde se percepe comision la retragere?
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Cu părul lung și barbă albă, Nick Nolte a revenit în lumina reflectoarelor. Legendarul actor, în centrul...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...