DIGICULT. Ce-i rămâne unui actor după ce cade cortina - un salariu de câteva sute de lei

Data publicării:
9 2002actori-48567

Chiar dacă sunt tineri şi neliniştiţi, sistemul îi „îmbătrâneşte” înainte de vreme. Cei mai mulţi dintre tinerii actori fac totul cu pasiune şi entuziasm, dar fără să primească răsplata pe care o merită. Pentru ei, creativitatea se măsoară la normă.

Anual, sute de tineri, absolvenţi ai facultăţilor de teatru, vor să se angajeze în instituţiile de stat, dar n-au nicio şansă.

„Nu dă un concurs și nu se angajează la Bulandra, pentru că, din păcate, cei care au făcut legile și au interzis aceste angajari, n-au luat în calcul instituțiile de cultură. Aproximativ de 5 ani, noi n-am mai putut face angajări, astfel încât cel mai tânăr actor de la Teatrul Bulandra sare de 36 de ani. Avem foarte mulți tineri care joacă, dar care joacă cu bucata, pe proiect și, în mod evident, costă mult mai mult - deși ei, săracii, nu iau mulți bani - costă mult mai mult decât dacă ar fi fost angajați”, explică această situaţie Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra.

Acesta adaugă că schimbarea sistemului de impozitare a dus la situaţia în care, dacă, înainte, unui contract net îi adăugai 16% impozit, acum aproape că se ajunge la 80%, cu toate taxele care trebuie plătite - șomaj, sănătate, ca oricărui alt angajat, ca și cum ar avea carte de muncă.

Există, totuşi, o speranţă pentru cei care vor să trăiască din pasiunea lor.

„Diferența - și șansa - teatrului de proiecte, cum este Teatrul Metropolis, stă în faptul că actorul este plătit pe contract, e-adevărat, pe perioadă determinată, în funcție de succesul spectacolului. Asta îi conferă o mai mare liniște. Atâta vreme cât ești într-un spectacol de succes, ai șansa ca el să fie jucat des, să fie cerut de public, să plece în turnee, asta îți dă liniștea și confortul de a-ți câștiga banii, poate chiar mai mult decât un salariu”, spune George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.

În aceste conditii, nu este de mirare că tot mai mulţi actori se îndreaptă către teatrele de proiect.

Mulţi actori sunt precum maratoniştii. În fiecare dimineaţă încep o nouă cursă

„Aleargă de dimineața până deara, unii dintre ei, în spectacole independente care sunt plătite, la rândul lor, destul de prost, o reclamă, un eveniment, un voice over, un desen animat, ca să poată trăi. Și nu numai actorii tineri. E valabil chiar și pentru actorii mari din teatrul românesc, nu numai din teatrul Bulandra”, povesteşte Alexandru Darie.

Actorii nu sunt singurii oameni de teatru care au salarii mici. În aceeaşi situaţie sunt şi regizorii tineri.

„Există foarte puțini regizori angajați în teatre. Drama începe tot la regizorii tineri. În provincie, regizorii tineri sunt aproape șantajați, în sensul că vor să lucreze și atunci acceptă orice fel de contract, neexistând, după 23 de ani, nici măcar un sindicat sau o breaslă a oamenilor de teatru”, susţine Alexandru Darie.

Însă, de departe, tehnicienii sunt cel mai prost plătiţi, cu 7 – 8 sute de lei pe lună. Şi, totuşi, fără ei nu ar exista spectacol.

Până acum cinci ani când se făceau angajări, un debutant câştiga în jur de 7 - 800 de lei pe lună. Asta în condiţiile în care salariul mediu la Metrorex depăşeşte 2.000 de lei. Cam cât reuşeşte să căştige în prezent un actor cu vechime.

Un actor cu experiență sau o vedetă nu sare de 2.000 de lei pe lună. În timp ce, probabil, o dactilografă de la Guvern are 4.000.

De ce merită actorii să fie răplătiţi, nu doar cu aplauze? Răspunsul îl dă toto directorul Teatrului Bulandra: „Cum spunea Poincare, un mare gânditor francez, o societate este cu atât mai înaintată, cu cât are mai mare grijă față de bufonii ei”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Irina Tănase și unde lucrează în prezent. Fosta parteneră a lui Liviu Dragnea pare că s-a mutat...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată viața lui Cheloo departe de București. S-a retras la Breaza de aproape 20 de ani: "N-aș vrea să mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Orașul din România unde metrul pătrat de apartament a trecut de 3.000 de euro. Cât de mare este diferența...
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998