Director în cadrul ANAF: La verificări, unele persoane fizice cu averi mari au spus că au bani primiți cu diverse ocazii festive, botez, onomastici

Data publicării:
masini anaf - foto facebook anaf 06 08 2015 crop

 

„Din acțiunile noastre de control prin metode indirecte, pentru diferențele pe care le-am constatat, a rezultat că, în primul rând, acestea se datorează unor alocări de fonduri în numerar, în special pentru creditări de societăți comerciale și achiziții de imobile”, a menționat Eugen Șerban.

Acesta a reamintit că, în 2015, au fost finalizate primele 10 verificări prin metode indirecte. „Am constatat venituri cu surse neidentificate de 23,7 milioane de lei, pentru care s-a calculat impozit pe venit suplimentar de plată de 3,8 milioane de lei, la care s-au adăugat penalități și dobânzi de 2,4 milioane de lei. De asemenea, au mai fost constatate venituri cu surse identificate în valoare de 63,17 milioane de lei”, a mai spus reprezentantul ANAF.

Potrivit acestuia, rezultatele obținute au fost bune, în condițiile în care programul a fost aplicat pentru prima dată în România. „A fost un rezultat bun, ca urmare a unei munci de construcție a unei activități noi, care a permis să extindem programul. În luna noiembrie a acestui an am declanșat 30 de noi verificări la persoanele fizice din segmentul PFAM prin metode indirecte”, a subliniat Eugen Șerban.

În ceea ce privește explicațiile primite de la persoanele fizice verificate, reprezentatul ANAF susține că acestea au fost diferite, de la caz la caz. „Explicațiile s-au bazat pe acumulări anterioare — și anume au fost cazuri în care ne-au spus că banii provin din dividende și salarii ridicate în numerar, în perioada anterioară sau bani primiți cu diverse ocazii festive: botez, onomastici, unele chiar în urmă cu 10-15 ani.

„Au fost acumulate, în numerar, sume ținute acasă și cheltuite în perioada verificată. S-au prezentat, în unele cazuri, chiar contracte de împrumut de la alte persoane fizice care, din punctul nostru de vedere, prezintă suspiciuni cu privire la autenticitate. Aceste afirmații le-am verificat. Am mers în urmă pentru dividende și salarii, atât la companii, cât și la conturile bancare și am constat că nu au fost ridicate dividende și salarii în numerar. Cele plătite prin conturile bacare s-au transformat ulterior în depozite bancare, sumele nu au fost ridicate în numerar. Pentru banii de la botez, dincolo de faptul că perioada îndelungată în timp ridică foarte multe semne de întrebare cu privire la veridicitatea informațiilor, când am cerut informații suplimentare, au fost retrase toate aceste susțineri. Contractele de împrumut, la fel, le-am verificat și am constatat că acel împrumutător era în imposibilitatea de a acorda împrumut, fie nu avea resursele, fie resursele disponibile au fost alocate către alte direcții”, a mai spus reprezentantul ANAF.

Potrivit acestuia, Codul de procedură fiscală prevede ca, în cazul declarațiilor făcute de contribuabili, aceștia au obligația de a proba faptele și actele care au stat la baza acestor declarații.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat, la începutul lunii august a acestui an, verificarea persoanelor fizice cu venituri mari care prezintă risc fiscal, respectiv a celor care au o avere ce nu poate fi justificată de veniturile declarate.

Durata efectuării verificării fiscale este de maximum 6 luni, respectiv 12 luni în cazul în care sunt necesare informații din străinătate.

Fiscul a anunțat, în 23 noiembrie, că a identificat venituri nedeclarate de peste 86,948 milioane de lei, la 10 persoane fizice cu averi mari din grupul celor 336 asupra cărora se fac analize și verificări privind riscurile fiscale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pensia din două țări: când poți primi bani din România și din străinătate și cum se calculează vechimea în...
Digi FM
Chec pufos cu dovleac și nucă. Rețeta simplă de toamnă, cu un ingredient care îl face moale și aromat
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte kilograme a luat Kelly Osbourne, după ce a slăbit drastic în ultimul an: „Am fost la pământ după moartea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”
Adevarul
Povestea lui Viorel Păunescu, de la spectacolele de cabaret din comunism la imperiul hotelier și conducerea...
Newsweek
Un pensionar a câștigat procesul cu Casa de Pensii. Anii lucrați în grupa a II-a trebuie recunoscuți
Digi FM
Schimbarea orei în octombrie 2026. Ce au descoperit cercetătorii despre efectele asupra somnului și sănătății
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard...
Digi Animal World
Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor
Film Now
John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...