Fenomenele meteo, deși anunțate de specialiști, iau autoritățile prin surprindere

Data publicării:
inundatii-5

Primul lucru pe care îl fac meteorologii este acela de a analiza situaţia curentă, iar apoi de a emite prognoza.

În cazul în care fenomenele urmează să se producă cu o anticipaţie de cel puţin 12 ore, se emite ceea ce noi numim o avertizare generală care de cele mai multe ori acoperă o arie mare a ţării, iar în cazul în care fenomenele urmează a se desfăşura din momentul actual şi până în următoarele 3, maxim 6 ore, se emit avertizările pentru fenomene periculoase imediate”, explică Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM.

Avertizările pentru fenomenele periculoase imediate se bazează pe analiza imaginilor din satelit şi a situaţiei din prezent şi pe datele oferite de radarul meteorologic. Pot arăta dacă există sau urmează un fenomen meteo periculos în următoarele trei ore.

Avertizările de cod galben se emit dacă se anticipează că ploile vor atinge peste 25 de litri pe metru pătrat.

„La codul portocaliu, aceste cantităţi trebuie să se încadreze între 50 şi 90 de l pe m2, iar în codul roşu, teoretic, înseamnă peste 90 de litri pe m2 în intervalul avertizat şi pe arii extinse în zona avertizată”, spune Florinela Georgescu.

Specialiştii recunosc că, în cazul fenomenelor extreme, este mai greu de dat un avertisment imediat decât de emis o prognoză pentru a treia zi. Dificil este de luat este şi o decizie privind creşterea nivelului de alertă. În plus, recomandă prudenţă în folosirea codului roşu, care trebuie folosit doar in cazuri extreme.

Avertizările legate de un fenomen meteo iminent le emit serviciile regionale de prognoză a vremii, prin email, iar în cazuri deosebite, prin fax. Totuşi, autorităţile locale sunt mereu luate prin surprindere. Aflat în direct, la Digi24, prefectul de Tulcea nu ştia că în judeţul său nivelul de alertă meteo a crescut.

În momentul de față, singurul cod pe care îl avem anunțat de ISU este un cod galben care expiră exact peste 20 minute”, spunea Lucian Simion, prefect Tulcea, la ora 11.42.

O avertizare de cod galben de ploi torenţiale a fost emisă pentru judeţul Tulcea începând cu ora 8.30, până la 9.30. Codul a devenit portocaliu la ora 11.00.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Nu are creier, nu are neuroni, dar pare să învețe. Misterul organismului care îi pune pe oamenii de știință...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit