Sari la conținut

Accident grav pe DN2. Un mort, 14 răniți și Plan Roşu de intervenţie

Drumul European 85 s-a dovedit din nou una dintre cele mai periculoase şosele din ţară. Un carambol, în care au fost implicate patru maşini, s-a încheiat cu moartea unui om şi cu rănirea altor 14, dintre care două sunt în stare gravă. După nici două ore, pe aceeaşi şosea şi tot în apropiere de Urziceni, a avut loc un al doilea accident grav, soldat cu cinci răniţi.


Primul accident a avut loc într-o curbă extrem de periculoasă, de pe şoseaua cunoscută de către şoferi ca având o bandă şi jumătate pe fiecare sens. Potrivit martorilor, un microbuz care mergea cu viteză mare, a încercat să facă o depăşire. A pierdut însă controlul volanului şi a intrat pe contrasens.

„Cu un kilometru înainte de Urziceni, 700-800 m, într-o curbă, două maşini s-au lovit frontal. Una dintre ele s-a răsturnat. Pur şi simplu a zburat. S-a răsturnat şi am frânat la 50-100 m de această maşină. Cealaltă maşină cu care s-a lovit frontal a fost aruncată într-un şanţ”, a povestit Răzvan Ionescu, martor ocular.

Până să ajungă în şanţ, a doua maşină a acroşat alte 2 autoturisme. Carambolul în care au fost implicate în total patru maşini a făcut 15 victime. Una dintre ele nu a mai putut fi salvată de medici. Ceilalţi 14 răniţi au fost transportaţi la spitale din Ialomiţa şi din Capitală.

La doar două ore şi la câţiva kilometri distanţă, a avut loc duminică un alt accident, în urma căruia cinci oameni au fost răniţi uşor. Chiar şi aşa, pe şoseaua care leagă Capitala de Moldova s-au creat din nou cozi pe kilometri întregi.



Un accident de circulaţie în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs, duminică, în judeţul Ialomiţa, autorităţile activând Planul Roşu de intervenţie. Din primele informaţii, în maşini erau 15 persoane, unele fiind încarcerate. Un om a murit, iar alți doi sunt foarte grav răniți.

Click pe foto pentru a vedea galeria de imagini.

5

ACTUALIZARE 17:30 - Cinci dintre victimele accidentului produs pe DN 2, în judeţul Ialomiţa, sunt aduse la spitale din Bucureşti, una dintre ele - o femeie aflată în stare gravă -, fiind preluată de un elicopter SMURD pentru a fi transportată la Spitalul Floreasca. Ceilalţi răniţi au fost transportaţi la spitalul din Urziceni

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), o femeie aflată în stare gravă a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la Spitalul Floreasca, alţi trei răniţi sunt duşi la Spitalul Pantelimon şi unul la Spitalul Colentina.

Ceilalţi nouă răniţi au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Urziceni.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Ialomiţa, Andreea Loghin, a declarat că primele informaţii de la locul accidentului arată că o maşină cu 8+1 locuri care făcea curse de transport persoane a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un autoturism, apoi a fost proiectată în alte două maşini.

ACTUALIZARE 16:05 - O persoană a decedat, alte 14 sunt rănite, dintre care două foarte grav. 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa au precizat că în accident sunt implicate trei autoturisme şi un autovehicul de transport persoane cu nouă locuri. În total, în maşini se aflau 16 persoane. 

Şapte persoane au fost descarcerate, iar două au fost deja transportate la Spitalul din Urziceni. Elicopterul SMURD a ajuns la faţa locului, iar personalul acordă îngrijiri medicale răniţilor. 

 


Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) un accident rutier s-a produs în judeţul Ialomiţa, între Urziceni și Coșereni.

„Din primele informatii sunt implicate patru autoturisme, în care s-ar afla zece persoane. Mai multe persoane sunt încarcerate”, au precizat reprezentanţii IGSU.

ISU Ialomița a activat Planul Roșu de intervenţie, iar la faţa locului au fost alertate două echipaje de descarcarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi prim ajutor, o ambulanța SMURD, o autospecială pentru victime multiple și patru echipaje medicale SAJ.

De asemenea, s-a solicitat și un elicopter SMURD la fața locului.

Misiunea este în dinamică, forţele încercâd salvarea persoanelor implicate.

Etichete: Ialomita , accident grav , Plan Roșu de Intervenție , victime accident , IGSU , accident pe dn2 , oameni incarcerati

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale