Video Grevă de avertisment la IAR Ghimbav: angajații contestă modificările bonusului de pensionare impuse prin „ordonanța trenuleț”

Data actualizării: Data publicării:
angajați protestează la iar ghimbav
Foto: Captură video Digi24

Sindicatul din cadrul IAR Ghimbav anunţă o grevă de avertisment, joi dimineaţă, pentru a exprima dezacordul cu dispoziţiile OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare care prevăd că bonificaţia acordată prin Contractul Colectiv de Muncă la pensionare se plăteşte eşalonat, iar la noile negocieri ea să fie plafonată la maxim un salariu de bază.

Federaţia IndustriAll BNS anunţă că va declanşa, joi, între orele 7.00 şi 9.00, la S.C. IAR S.A., o grevă de avertisment împotriva politicii sociale şi economice a Guvernului, în baza art.155 din Legea 367/2022.

„Motivul grevei este impactul art. XLI din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, asupra Contractului colectiv de muncă valabil în IAR S.A. Dispoziţiile art. XLI afectează la modul cel mai direct aplicarea contractului colectiv de muncă valabil încheiat şi înregistrat anterior emiterii ordonanţei de urgenţă precizate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de sindicat, potrivit News.ro.

Totodată, potrivit sursei citate, acestea afectează la modul cel mai direct negocierea contractului colectiv de muncă.

„În mod concret, OUG nr. 156/2024 impune ca bonificaţia acordată prin Contractul Colectiv de Muncă valabil în IAR S.A. cu ocazia încetării raportului de muncă în baza unei decizii de pensionare, de 8% din salariul de bază pentru fiecare an lucrat în IAR S.A., să se acorde eşalonat, în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale. De asemenea, OUG 156/2024 impune părţilor care negociază CCM-ul în IAR S.A. ca valoarea bonificaţiei acordate cu ocazia încetării raportului de muncă în baza unei decizii de pensionare să fie de maxim un salariu de bază. Salariaţii consideră, aşa cum a considerat şi CCR prin decizia nr.872/2010, că modificarea unilaterală a drepturilor salariale câştigate este neconstituţională”, scrie în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, Curtea a stabilit că drepturile stabilite prin CCM-uri, odată încheiate, constituie drepturi câştigate ale salariaţilor. Acestea nu pot fi modificate sau anulate decât cu respectarea prevederilor legale şi prin acordul părţilor. Curtea a mai afirmat că respectarea acordurilor colective este esenţială pentru a proteja echilibrul dintre salariaţi şi angajatori, iar orice derogare trebuie să fie strict limitată, justificată şi proporţională. În absenţa unei justificări clare, modificările unilaterale sunt considerate o încălcare a principiului protecţiei juridice a părţilor.

Discriminare între salariaţi

„OUG subminează rolul Sindicatului ICA. Dacă drepturile negociate colectiv pot fi anulate printr-o ordonanţă de urgenţă, Sindicatul ICA îşi pierde relevanţa în ochii membrilor, ceea ce conduce la scăderea gradului de sindicalizare în societate. De asemenea, viitoarele negocieri colective din IAR S.A. sunt golite de substanţă, deoarece părţile nu mai au certitudinea că acordurile lor vor fi respectate. În cazul IAR S.A., unde Sindicatul ICA a negociat drepturi în CCM pentru salariaţi, ordonanţa anulează unul din drepturi, ceea ce subminează capacitatea Sindicatului ICA de a apăra interesele angajaţilor”, afirmă sindicaliştii.

Această ordonanţă creează, de asemenea, o discriminare între salariaţi, susţin ei. Conform art. 16 alin. (1) din Constituţie, toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, iar discriminarea sub orice formă este interzisă. OUG nr. 156/2024, prin suspendarea aplicării unui drept negociat în CCM-ul valabil în IAR S.A., crează o discriminare evidentă compartativ cu celelalte societăţi comerciale din Romania.

„OUG nr. 156/2024 afectează în mod disproporţionat societăţile şi lucrătorii din societăţile comerciale în care statul este acţionar unic sau majoritar. Practic OUG nr. 156/2024 intervine în mod brutal în economia de piaţă, avantajând societăţile în care statul nu este acţionar unic sau majoritar”, mai scrie în comunicat.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
„Timpul este inamicul nostru”. Avertisment despre apărarea României și ritmul lent al înzestrării
Newsweek
Pensiile speciale de 3.000€ ale primarilor. O comisie condusă de senatorul AUR Chelaru refuză să le elimine
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro