Incendiu uriaș în Focșani. Două case au fost cuprinse de flăcări, după ce o lumânare a fost lăsată aprinsă

Data publicării:
doua case au luat foc in focsani
Două locuinţe din municipiul Focşani au luat foc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza unei lumânări lăsate aprinse. FOTO: Monitorul de Vrancea

Două locuinţe din municipiul Focşani au luat foc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza unei lumânări lăsate aprinse, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, potrivit Agerpres.

„Patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani au intervenit pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins două locuinţe situate pe strada Mărăşeşti din municipiul Focşani. Incendiul s-a manifestat la acoperişurile celor două case alipite, pe o suprafaţă totală de aproximativ 200 metri pătraţi. Incendiul a fost localizat şi lichidat la ora 02,15”, a precizat ISU Vrancea.

În urma incendiului, o femeie în vârstă de 90 de ani a suferit un atac de panică, fiind preluată şi transportată la UPU Focşani de ambulanţa SAJ prezentă la faţa locului.

Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit cel mai probabil de la flacăra provenită de la o lumânare lăsată aprinsă.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro