Măsura luată împotriva femeii care și-a abandonat copilul pe o stradă din Galați pentru că „nu o asculta”

Data actualizării: Data publicării:
baiat trist
O femeie și-a abandonat copilul pe stradă pentru că „nu o asculta” FOTO: Getty Images

Femeia în vârstă de 29 ani din judeţul Constanţa, care şi-a abandonat copilul de 5 ani pe stradă, într-o zonă aglomerată din municipiul Galaţi, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi.

Potrivit sursei citate, iniţial, femeia a fost reţinută pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galaţi.

Vineri, ea a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, care a luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile.

Femeia și-a abandonat copilul pe stradă pentru că „nu o asculta”

Joi, în jurul orei 10,45, IPJ Galaţi a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că un minor cu vârsta de aproximativ 5 ani a fost găsit singur, dezorientat, pe strada Siderurgiştilor, în faţa clădirii cunoscute sub numele de ''Casa Roşie''.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi care a constatat faptul că cele sesizate se confirmă.

Minorul a fost preluat de poliţie, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta a fost abandonat în zona respectivă chiar de mama sa.

Aceasta, o femeie în vârstă de 29 de ani, din Mangalia, judeţul Constanţa, ce domiciliază fără forme legale în comuna Cudalbi, judeţul Galaţi, s-a deplasat în cursul dimineţii cu un microbuz în municipiul Galaţi împreună cu minorul şi, pe motiv că acesta nu o ascultă, l-a abandonat în acea zonă, după ce i-a transmis că se duce să cumpere covrigi.

Femeia a fost identificată în comuna Cudalbi, la adresa unde locuieşte fără forme legale, şi a fost condusă la sediul Secţiei 2 Poliţie pentru audieri.

În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru abandon de familie, cercetările fiind continuate de poliţişti sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Minorul a fost preluat şi va rămâne momentan în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va fi schimbat Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a anunțat-o?
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...