Medicul lui Nicuşor Constantinescu: Nu am greşit cu nimic

Data publicării:
serban cocioba-1

Medicul a dorit să clarifice faptul că are o licență de practică valabilă și că doar instituțiile abilitate din Statele Unite ale Americii îi pot contesta capacitatea profesională.

Referitor la pacientul Nicușor Constantinescu, acesta spune că raportul său nu a făcut altceva decât să confirme dosarul medical furnizat de spitalul John Hopkins și de cele trei scrisori medicale ale doctorului Mohamad Allaf, apostilate de Departamentul de Stat american.

În același comunicat, Șerban Cocioba îi atenționează public pe cei care fac afirmații defăimătoare în ceea ce-l privește, că își rezervă dreptul să îi acționeze în instanță.

Controversele în privința doctorului au apărut în momentul în care avocatul lui Nicușor Constantinescu, Marius Mocanu, a depus la dosarul certificatelor de urbanism și controalelor Curții de Conturi în care este judecat șeful CJC, documente medicale care atestă gravitatea bolii de care suferă acesta, documente care pot justifica neîntoarcerea sa în țară

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Katy Perry ar urma să „dezvăluie secrete despre căsătoria ei întunecată cu Russell Brand”. Posibil într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Salma Hayek, sclipitoare într-o rochie roșie care i-a conturat perfect silueta. Soțul abia și-a putut lua...
Adevarul
Reactorul 1 de la Cernavodă, oprit din nou după doar câteva zile. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic
Newsweek
Joi intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Ordinea în care vin, în funcție de bancă
Digi FM
Mama lui Meghan Markle a ajutat FBI-ul în ancheta care îl vizează pe fostul ei soț. Thomas Markle, arestat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Michael Douglas, alături de „comorile” lui la gala „Art of Freedom”. Carys și Dylan, cum nu se poate mai...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...