Video Momentul în care un bărbat din Capitală gonește pe contrasens cu o mașină furată: a intrat într-un apartament și a sustras cheile

Data publicării:
mașină de poliție
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Un bărbat din Capitală a fost reținut de polițiști, după ce a pătruns într-un apartament din Sectorul 3 și a furat mai multe bunuri, printre care și cheile mașinii proprietarului. Deși nu avea permis de conducere, bărbatul a plecat la plimbare cu autoturismul, iar la scurt timp a pierdut direcția de mers și a ajuns pe contrasens. Camerele de supraveghere surprind momentul în care bărbatul aflat la volan lovește puternic o bordură, după care abandonează mașina și fuge.

La data de 22 martie, polițiștii l-au depistat și reținut pe bărbatul în vârstă de 38 de ani, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„În fapt, la data de 18 martie 2025, polițiști din cadrul Secției 23 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în jurul orei 13.30, un bărbat ar fi profitat de faptul că ușa de acces de la o locuință, din Sectorul 3, era neasigurată și ar fi pătruns în imobilul persoanei vătămate, în timp ce aceasta se afla în balcon, și ar fi sustras un ceas de tip smartwatch, cheile de acces în locuință și cele de la autovehicul, iar ulterior a plecat cu autovehicul persoanei vătămate”, potrivit Poliției Capitalei.

La scurt timp, bărbatul a pierdut controlul autovehiculului într-o curbă, a lovit puternic o bordură, iar apoi a ajuns cu autoturismul pe sensul opus de circulație.

Totodată, după producerea accidentului rutier, bărbatul a fugit de la locul faptei.

„În urma unui complex de activități specifice a fost identificat un bărbat, în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea faptei, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Bărbatul în cauză a fost depistat la o adresă din Sectorul 3 și condus la audieri. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore și urmează să fie dus în fața magistraților cu propunere legală”, potrivit sursei citate.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani...
Newsweek
Aerul condiționat te poate încălzi mai ieftin iarna decât crezi. Trucul simplu de setare care face diferența
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”