Motivele agresiunii asupra celor două tinere musulmane, explicate de Cristian Tudor Popescu

Data publicării:
ctp digi 15 ian

Cristian Tudor Popescu: „Nu mă surprinde. Cum să mă surprindă? Nu știu ce a fost acolo, deocamdată. Înțeleg că fetele aveau 18 ani, erau niște copii. Despre asta e vorba. Până să discutăm că aveau nu știu ce văl sau că erau îmbrăcate într-un fel sau altul, vorbim de agresarea a două fete de 18 ani. Nu mă interesează motivul pentru care s-a făcut asta.

Să le strigi fetelor că sunt militante ISIS este o situație... De ce nu mă miră că se întâmplă sau s-ar putea să se întâmple astfel de lucruri pe străzile din România? Dacă avem astfel de declarații: 'există doar război între culturi, cele mai vitale se impun. Nu avem astăzi nimic valoros de preluat din civilizația islamică, nici spiritual, nici literar, nici artistic, nici uman, nici măcar gastronomic'. În delirul acesta, că nimic spiritual, n-are rost să contrazici așa ceva, ne trezim în situația pipăirii să vezi dacă ai un corn în frunte. Ăsta este un om aflat la limita demenței dar e profesor universitar, are grad de profesor universitar, la Cluj, și poartă, din păcate, un nume ilustru în cultura românească, Papahagi.

Vedeți că în această înșiruire delirantă apare și cuvântul 'uman'. Va să zică avem de-a face cu cine? Untermensch! Cu suboamenii, mulusmanii sunt suboameni din moment ce nu avem nimic valoros din punct de vedere uman... Lasă partea spirituală, nu o să mă apuc acum să-i explic acestui individ care sunt contribuțiile uriașe ale Islamului la cultura europeană. Dar din punct de vedere uman, îi califică drept suboameni pe musulmani. 'Nu au de exportat decât resentiment și teroare'. Tot Islamul, despre asta vorbește. 'Creștinii care îmi țin predici despre păcate imaginare ale ortodoxiștilor să se ducă binișor naibii', zice domnul acesta, Papahagi, profesor universitar.

Dl Danileț, judecător, membru CSM, zice: 'Când două culturi sunt total diferite concilierea dintre ele este imposibilă'. 'Orice contact masiv înseamnă ciocniri violente soldate cu morți, răniți și distrugere'.

Prin urmare, 'cele mai vitale se impun'. Cum se impun? Cu pumnul, pe stradă, pentru că aceste fete de 18 ani poartă acest văl. Dacă avem o problemă cu asta, ca în Franța, se rezolvă în Parlament, în justiție, nu năpustindu-te pe stradă asupra oamenilor.

Și, în sfârșit, dl Băsescu. Soluția d-lui Băsescu pentru criza europeană: închiderea frontierelor și expulzarea musulmanilor, migranților, asta e soluția. 'Musulmanii au familii numeroase, nu trebuie primiți în România. E imposibil' – și aici e superb dl Băsescu, care face un citat clasic, fără să știe – 'e imposibil să-i selectăm pe islamiștii buni de cei răi'.”

Două tinere din Siria au fost agresate în București pentru că purtau veşminte musulmane. Părinţii fetelor spun că nu-i judecă pe agresori şi pun incidentul pe seama teribilismului şi lipsei de educaţie. Însă autorităţile s-au sesizat din oficiu şi vor să-i prindă pe agresori - trei băieţi şi două fete.

Incidentul s-a petrecut ziua în amiaza mare la intersecţia dintre Calea Moşilor şi strada Eminescu, o zonă intens circulată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Prima rachetă de croazieră produsă în România, pilotată de AI: navighează fără GPS și are autonomie de 200 km
Newsweek
Cristian Păun anunță apocalipsa pensiilor. Nu sunt bani pentru ajutoare la pensie și pentru indexare în 2027
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online