O asistentă de 23 de ani a murit în clinica din Constanța unde lucra. Poliția a deschis dosar penal

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta
Foto: Shutterstock

O asistentă a unei clinici medicale private din municipiul Constanţa, în vârstă de 23 de ani, a murit, vineri, în cadrul unităţii. În urma autopsiei urmează să fie stabilită cauza decesului.

Tânăra asistentă a murit la scurt timp după ce a ajuns la locul de muncă, potrivit presei locale

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii Secţiei 2 au fost anunţaţi, vineri, în jurul orei 8.20, prin apel 112, cu privire la faptul că unei angajate i s-a făcut rău şi ulterior a decedat, într-o unitate medicală privată din municipiul Constanţa.
 
„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie, de 23 de ani. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, nu au fost identificate urme vizibile de violenţă”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa, potrivit News.ro. 
 
Trupul neînsufleţit urmează să fie depus la Morga Cimitirului Central pentru a fi făcută autopsiei şi stabilită cauza decesului.
 
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vârsta de pensionare a femeilor crește din nou. Cum se modifică pragul în fiecare an până în 2035
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”