Peste 22.000 de români au certificat de revoluţionar. 16.000 dintre ei nu primesc indemnizaţie

Data publicării:
132079-Mediafax Foto-Emanuel Parvu

Foto: Mediafax

De asemenea, din cei care au certificat de revoluționar aproximativ 2.200 figurează ca luptători răniţi, circa 600-650 ca luptători reţinuţi, 150-200 ca răniţi şi reţinuţi, 2.000 sunt urmaşi ai eroilor martiri şi alţi 150-200 figurează ca participanţi, acesta din urmă fiind doar un titlu onorific, spune Gheorghe Grosu, referent la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, citat de Mediafax.

Toate aceste categorii, cu excepţia participanţilor, au beneficiat de indemnizaţie lunară, potrivit Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

Numărul beneficiarilor s-a micşorat însă considerabil urmare a Legii 283/2011, prin care nu se mai acordă indemnizaţiile reparatorii persoanelor care au obţinut titlul de „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”, atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, decât dacă respectivele persoane au un venit mai mic decât salariul mediu brut pe economie. De aceleaşi drepturi ar fi trebuit să beneficieze şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nici o formă de învăţământ ori nu realizează venituri, din motive neimputabile lor.

„Adică nu beneficiază (în prezent - n.r.) de indemnizaţii exact "câştigătorii" Revoluţiei. Se poate compara numărul lor - 16.000 - cu numărul localităţilor din România, adică un om în fiecare localitate. Nu mi se pare mult faţă de ceea ce s-a întâmplat acum 24 de ani. "Câştigătorilor" Revoluţiei statul le-a acordat "un respect maxim"”, a spus Gheorghe Grosu.

În prezent, beneficiază de indemnizaţii luptătorii răniţi şi reţinuţi, precum şi urmaşii eroilor martiri, adică soţul supravieţuitor, dacă nu s-a recăsătorit, părinţii celui decedat şi fiecare dintre copiii acestuia, până la majorat sau până la terminarea studiilor, dar nu peste vârsta de 26 de ani, indiferent în întreţinerea cui se află.

Indemnizaţia lunară se calculează prin aplicarea unor coeficienţi asupra salariului mediu brut pe economie, care variază în funcţie de categoria căreia i se acordă.

Astfel, pentru urmaşi, coeficienţii sunt: 1,1 pentru soţul supravieuţuitor, 1,1 pentru fiecare din copii şi 0,5 pentru fiecare din părinţii celui decedat. Pentru luptătorii răniţi şi reţinuţi, coeficienţii sunt 2 - pentru marii mutilaţi, 1,75 - pentru persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, 1,5 - pentru persoanele încadrate în gradul II de invaliditate, 1,25 - pentru persoanele încadrate în gradul III de invaliditate şi 1,1 - pentru persoanele neîncadrate în grad de invaliditate, potrivit Legii 341/2004.

Referentul de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor a precizat că 1,1 din salariul mediu brut înseamnă 2.012 lei, din care se deduc contribuţii, valoarea netă a indemnizaţiei fiind de 1.909 lei.

Conform evidenţelor din 2005, întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, numărul total al celor care au murit împuşcaţi în 1989 este de 1.142, al răniţilor, de 3.138, iar al celor reţinuţi, de 760. De asemenea, au fost înregistraţi 748 de copii urmaşi de eroi-martiri. Cifrele menţionate fac referire doar la victimele care au fost declarate, înregistrate şi verificate conform Legii 341/2004.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea Alinei Gorghiu, propusă vicepremier în Guvernul Veștea. Câți bani are în conturi și investiții
Digi FM
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și pâinea e scumpă, și apartamentele. Nu se...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, cea mai senzuală mireasă. Rochie mulată cu spatele gol și o atitudine de superstar
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amber Heard, apariție rară alături de fiica sa în Spania. Cum arată Oonagh la cinci ani
Adevarul
Mobilizare uriașă în învățământ: 160.000 de profesori cer anularea austerității, dar se lovesc de o barieră...
Newsweek
Ce ajutoare și bonusuri la pensie se primesc în 2026? Care pensionari pot lua 10.000 lei în plus?
Digi FM
Celebra clădire în formă de coș de picnic din SUA este de vânzare: cât costă construcția cu mânere de 75 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Au găsit veriga lipsă? Cercetătorii propun o explicație radicală pentru apariția vieții pe Pământ
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Cuvinte dure ale unui regizor la adresa lui Val Kilmer: „A fost cel mai rău om pe care l-am cunoscut”
UTV
Kim Kardashian și-a schimbat radical look-ul. Vedeta a apărut cu un bob blond platinat inspirat de Marilyn...