Poliţist lovit cu toporul în cap de către un bărbat care îşi agresase soţia

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Bărbatul ar fi produs distrugeri autospecialei de poliţie cu un topor.

Un poliţist de la un post din Prahova a fost lovit cu toporul în cap, duminică seară, de către un bărbat recalcitrant care anterior îşi agresase soţia, aceasta ajungând la spital.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Plopeni au fost sesizaţi de către reprezentanţii unui spital cu privire la o posibilă faptă de violenţă în familie produsă în comuna Dumbrăveşti.

„Poliţiştii s-au deplasat la domiciliul persoanei bănuite de comiterea faptei, un bărbat în vârstă de 53 de ani, iar, din primele verificări, a reieşit faptul că acesta ar fi avut o altercaţie cu soţia sa, de 53 de ani, care s-a deplasat la o unitate medicală, având mai multe leziuni posibil produse în urma altercaţiei. În cadrul intervenţiei, bărbatul de 53 de ani a devenit recalcitrant, nu a colaborat cu poliţiştii, iar, la un moment dat, ar fi ieşit pe stradă, încercând să îi lovească pe aceştia cu un obiect tăietor (topor - n.r.)”, arată sursa citată de Agerpres.

Ulterior, bărbatul în cauză ar fi produs distrugeri autospecialei de poliţie cu toporul respectiv, lovindu-l, totodată, pe unul dintre poliţişti în zona capului, acesta necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţiştii l-au imobilizat pe agresor şi l-au dus la spital pentru investigaţii, urmând să fie stabilită situaţia de fapt şi să fie luate măsurile legale faţă acesta.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru ultraj, violenţă în familie şi distrugere.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...