Polițiștii au confiscat o brățară de aur ce ar putea data din perioada dacică

Data actualizării: Data publicării:
bratara icon

Polițiștii din Olt au ridicat o brățară din aur de 24 K, de 108 g., de la un bărbat. Aceasta ar putea face parte din Patrimoniul Național Cultural al României.

bratara1
bratara1

Săptămâna trecută, în urma investigațiilor, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au ridicat o brățară din aur, de la un bărbat, de 27 de ani, din comuna Optași, județul Olt.

În urma examinării brățării, s-a stabilit că aceasta este confecționată din aur de 24 de K, cântărește 108 gr, iar la una dintre capete are reprezentat un cap de lup alungit, continuându-se cu un corp de șarpe, însemne specifice dacice.

Întrucât brățara ar putea face parte din Patrimoniul Național Cultural al României, a fost înaintată spre examinare specialiștilor din cadrul Muzeului Național de Istorie, care urmează să se pronunțe asupra veridicității acesteia.

Polițiștii continuă cercetările, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 42 din 2000, privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât primește un deputat sau senator de la stat în fiecare lună. Salariu, diurnă, cazare și transport
Digi FM
Credea că va deveni om de știință, azi impresionează la Hollywood. Povestea lui Homer, fiul lui Richard Gere
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, apariție spectaculoasă la New York. A combinat îndrăzneț o rochie mini și delicată cu o pereche de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Andrew Garfield rupe tăcerea despre Tom Holland. Ce crede cu adevărat despre succesorul său în rolul...
Adevarul
KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile dacă Bolojan rămâne premier până la finalul anului. Mai pot crește? Veste rea
Digi FM
Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Noile descoperiri ale cercetătorilor despre tulburările de somn. Ce se întâmplă la nivelul creierului când nu...
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
„Mi-am făcut viața un chin!” Jim Parsons din „Teoria Big Bang” dezvăluie de ce s-a simțit îngrozitor în cel...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...