Primăriile de sector vor propriile servicii de ecarisaj. Consiliul General al Capitalei se opune

Data publicării:
caini mediafax-2

Serviciile de ecarisaj ale primăriilor de sector ar fi funcţionat în paralel cu cel al Primăriei Generale, spun iniţiatorii proiectului.

Nu am cerut bani de la Primăria Capitalei, nu am cerut să-i sterilizez, nu am cerut să-i eutanasiez, n-am cerut să construiesc adăposturi, n-am cerut banii de hrană. Am cerut doar să am capacitatea logistică și legală să mă dotez cu minimul necesar”, a declarat Cristian Popescu Piedone - primarul sectorului 4.

Propunerea a fost susținută și de consilierii aflați în opoziție.

„Ar însemna ca această activitate să fie făcută omogen în tot orașul și mult mai rapid și, de asemenea, resursele financiare să fie împărțite în mod echitabil între sectoare și Primăria Municipiului București”, susţine Mircea Raicu - consilier municipal PDL.

Consiliul General al Capitalei a respins însă cererea edililor de sector, pe motiv că noua lege cu privire la câinii fără stăpân nu a fost încă promulgată de preşedinte. Decizie susţinută şi de coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Protecţia şi Supravegherea Animalelor.

Problematica câinilor fără stăpân trebuie să rămână la Primăria Generală. Acest serviciu nu are ce căuta la sector. Aţi văzut ce s-a întâmplat săptămâna trecută. Toţi arătau cu degetul spre Primăria Generală”, crede Răzvan Băncescu, coordonatorul de proiect al ASPA.

În sectorul 4 se va înfiinţa Poliţia Animalelor

Refuzat de consilierii muncipali, primarul sectorului 4 a decis să înfiinţeze Poliţia Animalelor.

„Am adoptat această decizie după ce Consiliul General al Municipiului București a hotărât să nu acorde sectoarelor Capitalei prerogativele necesare soluționării problemei câinilor fără stăpân. (...) Voi înainta spre aprobarea Consiliului Local al sectorului 4 un proiect de hotărâre privind înființarea la nivelul Poliției Locale sector 4 a unei structuri specializate cu atribuțiuni în gestionarea problemei câinilor comunitari”, a anunţat Cristian Popescu Piedone.

În prezent, un astfel de serviciu mai funcționează doar în sectorul 1 din Capitală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Ucraina ar putea fi nevoită să accepte pierderi teritoriale pentru a adera la UE, spune cancelarul Germaniei
Newsweek
Casa de Pensii a anunțat prețul pentru tratamentele balneare. Cum obțin pensionarii o reducere de 2.300 lei?
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale