Primul proces cu efect colectiv intentat băncilor, câştigat de ANPC. Reacția OTP

Data publicării:
banca111


ACTUALIZARE. Reacția OTP:

Procesul a fost demarat inițial pentru cei aproximativ 400 de clienţi care au refuzat semnarea actelor adiţionale întocmite în baza OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Instanţa a extins pe parcurs procesul pentru 8.000 de clienţi, dar în cazul a 7.600 dintre aceştia, au fost eliminate deja respectivele clauze încă din anul 2010, atunci când au fost implementate prevederile OUG 50/2010, prin eliminarea dreptului băncii de a modifica unilateral nivelul dobȃnzii”, se arată într-un răspuns trimis Digi24 de către OTP.

Astfel, în esenţă, modalitatea de eliminare a clauzelor abuzive este un aspect netranșat în mod evident prin hotărȃrea judecătorească, ci mai degrabă o procedură formală, atȃt timp cȃt prevederile acestora nu au produs efecte în cazul clienților care nu au acceptat aplicarea OUG 50/2010 sau au fost eliminate din contractele implementate ca urmare a aplicării OUG 50/2010, încă din anul 2010. Ȋn plus, dorim să amintim faptul că prin aplicarea OUG50/ 2010, toate contractele OTP Bank Romȃnia sunt conforme cu toate prevederile legale, însă clienţii au avut posibilitatea refuzului de aplicare a ordonanţei dată prin Legea 288/2010 de aplicare a OUG 50/2010”, potrivit băncii. 


În acest proces sunt vizaţi zeci de mii de clienţi ai băncii OTP. Aceştia au câştigat în instanţă eliminarea mai multor clauze abuzive, legate de dobândă, din contractele de credit. Banca îşi pusese în contract dreptul de a modifica această dobândă. Una dintre prevederile din acest contract spunea că „dobânda este variabilă în conformitate cu politic băncii”. Astfel, clienţii băncii nu ştiau în funcţie de ce variază această dobândă.

De asemenea, unii clienţi ai băncii susţin că, deşi indici precum Euribor sau Libor au scăzut, banca nu a redus această dobândă.

Clienţii OTB trebuie să meargă din nou în istanţă pentru a cere rambursarea banilor pe care banca i-a încasat de pe urma acestor clauze abuzive.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja