Prostituată care nu și-a plătit amenzi în valoare de 73.000 de lei, obligată să presteze muncă în folosul comunității

Data publicării:
O prostituată face semn mașinilor aflate în trafic.
FOTO: Getty Images

O prostituată din Cugir, județul Alba, care de-a lungul vremii a primit peste 160 de amenzi pe care nu le-a plătit, a fost obligată de instanța de judecată să presteze 300 de ore de muncă în folosul comunității.

Primăria din localitate a solicitat instanței să înlocuiască amenzile cu activități în folosul comunității, întrucât femeia este „insolvabilă”, potrivit ziare.com.

Reprezentanții instituției au precizat că pe numele femeii, în perioada 2014-2019, au fost întocmite un număr de 168 de procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, în sumă totală de 72.980 lei.

S-a constatat insolvabilitatea debitoarei, având în vedere că nu are venituri sau bunuri care să poată fi urmărite și executate silit. De asemenea, deși legal citată, intimată nu s-a prezentat în față instanței, pentru a face dovadă achitării amenzii contravenționale sau pentru a solicită un termen în vederea plății acesteia", se precizează în hotărârea instanței de judecată.

Instanța a decis că femeia trebuie să presteze un număr de 300 de ore de muncă în folosul comunității. Angajații Primăriei trebuie acum să o găsească și să o determine să își respecte obligațiile de muncă gratuită în folosul comunității.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea Alinei Gorghiu, propusă vicepremier în Guvernul Veștea. Câți bani are în conturi și investiții
Digi FM
Șerban Trîmbițașu, previziuni despre piața imobiliară: „Acum și pâinea e scumpă, și apartamentele. Nu se...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, cea mai senzuală mireasă. Rochie mulată cu spatele gol și o atitudine de superstar
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Amber Heard, apariție rară alături de fiica sa în Spania. Cum arată Oonagh la cinci ani
Adevarul
Țara preferată de mii de români pentru vacanța de vară, lovită de scumpiri. Cât au crescut prețurile
Newsweek
Ce ajutoare și bonusuri la pensie se primesc în 2026? Care pensionari pot lua 10.000 lei în plus?
Digi FM
Celebra clădire în formă de coș de picnic din SUA este de vânzare: cât costă construcția cu mânere de 75 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Au găsit veriga lipsă? Cercetătorii propun o explicație radicală pentru apariția vieții pe Pământ
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Cuvinte dure ale unui regizor la adresa lui Val Kilmer: „A fost cel mai rău om pe care l-am cunoscut”
UTV
Kim Kardashian și-a schimbat radical look-ul. Vedeta a apărut cu un bob blond platinat inspirat de Marilyn...