Săpăturile la noile stații ale Magistralei 4 au început cu sfințirea utilajului. „Sfânta Parascheva” a coborât în subteran

Data publicării:
slujba metrou

Pentru ca lucrările la tunelurile staţiilor de metrou Laminorului şi Lac Străuleşti să meargă ca pe roate, Sfânta Parascheva a primit binecuvântarea unui sobor de preoţi.

Am spus aici „Doamne ajută!”, veţi spune şi dumneavoastră „Doamne ajută!” de multe ori pe parcursul acestor lucrări. Când vom trece pe aici vom privi şi vom zice: Oare mai este mult până se vor încheia aceste lucrări?”. Asta au spus preoții care au sfințit utilajul.

Şefii de la Metrorex promit că staţiile vor fi gata în toamna anului viitor. Explicaţiile pentru anul de întârziere acumulat sunt cât se poate de lumeşti.

Cătălin Homor, director general Metrorex: Trebuia să fie gata în aprilie 2015, noul termen va fi semestrul 2 al anului viitor. Unul din motive a fost oarecum lipsa de finanţare. Prin această sfinţire sunt sigur că Sfânta Parascheva va aluneca nesimţit.

Sfânta Parascheva a început să sape dinspre staţia Lac Străuleşti spre Laminorului.

Giulio Marti, şef proiect Astaldi: Preconizăm 15 metri pe zi ca medie.

Când va ajunge de aici la Laminorului?

Preconizăm că la începutul lunii iunie.

Odată finalizat tunelul, utilajul se va întoarce în staţia Străuleşti şi va începe să sape şi pe celălalt fir. Până în martie 2016, are de realizat aproape 1,3 kilometri de tunel dublu.

Marian Stanciu, director general Somet: În urma tunelelor se intră la execuţia fundaţiei căii de rulare, se montează şina şi instalaţiile pe tunele, iar în staţii urmează să intre instalatorii să facă instalaţiile de tracţiuni, electrice, de iluminat.

Costul proiectului sare de 1,1 miliarde de lei, iar grosul banilor vine de la Bruxelles. Pe finanţare din visteria statului au rămas lucrările la depoul de la Străuleşti, unde trebuie realizată şi o parcare cu 3.000 de locuri, o autogară și un peron subteran pentru autobuze.

Tot anul viitor, spun şefii de la Metrox, vom circula cu metroul şi din Drumul Taberei spre centrul Capitalei. Cele două cârtiţe uriaşe - Varvara şi Filofteia -, mai au de săpat aproape doi kilometri, iar luna viitoare vor fi terminate staţiile Orizont, Favorit şi Drumul Taberei 34.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți da cash când cumperi o mașină, mobilă sau bijuterii. Plafoanele valabile în 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Dosar de pensie. Unui pensionar nu i-au fost recunoscuți 5 ani în grupa a II-a. Motivarea Casei de Pensii
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...