Scandal între 11 persoane, în zona instanţelor judecătoreşti din Constanţa, aplanat de jandarmi

Data actualizării: Data publicării:
jandarmeria_fb

Un scandal în care au fost implicate 11 persoane a avut loc, joi, în zona instanţelor judecătoreşti din municipiul Constanţa, iar pentru aplanarea conflictului a fost nevoie de intervenţia a două echipaje de jandarmi. Persoanele implicate în scandal au fost amendate cu suma totală de 11.000 de lei.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, joi, în apropierea instanţelor de judecată din municipiul Constanţa a avut loc un conflict între mai multe persoane.

Jandarmii aflaţi în cadrul dispozitivului de pază de la instanţă au observat situaţia creată, au anunţat dispeceratul unităţii şi au solicitat sprijin din partea colegilor.

Două echipaje de jandarmerie s-au deplasat imediat la locul incidentului şi au intervenit pentru aplanarea conflictului, imobilizând persoanele care intenţionau să fugă la vederea oamenilor legii. 

Unsprezece persoane au fost duse la sediul Secţiei 3 Poliţie Constanţa, unde au fost sancţionate contravenţional de către jandarmi, cu amenzi în valoare totală de 11.000 de lei, pentru că au provocat acel scandal.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...