Susținătorii monarhiei au ieșit în stradă

Data publicării:
mars regal

La marşul din Capitală, au participat reprezentanţi ai diferitelor asociaţii monarhice sau simpli susţinători ai familiei regale. Oamenii cred că imaginea ţării ar fi alta dacă s-ar reveni la monarhie.

„Monarhia are un altfel de sistem de valori, alte criterii prin care stabileşte o valoare sau o non-valoare. Va apărea o renaştere din nou de valori, mai ales non-valorile din ţara noastră şi non-vedetele care sunt promovate acum la televizor”, a declarat un participant.

„România nu a fost niciodată republică. România a fost dintotdeauna monarhie. Sperăm să trăim vremurile în care regele va fi din nou la locul care i se cuvine”, spune un altul.

„Îmi doresc monarhie. De ce? Pentru că m-am săturat de hoţia din ţara noastră”, explică o tânără.

„Regele Mihai”, „Monarhia salvează România", „Maiestate te iubim, monarhie vrem să fim", „Adunare Constituantă pentru Regatul României" au fost sloganurile pe care susţinătorii regalităţii le-au scandat pe străzile bucureştene.

„Cerem ca Parlamentul să devină Adunare Constituantă, să adopte o constituţie monarhică pentru că asta este singura soluţie legitimă pentru viitorul ţării noastre şi România să redevină Regat”, a declarat Cătălin Șerban, copreședinte Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei.

Manifestanţii au ponit în marş din Piaţa Victorie până la statuia lui Carol I, din Piaţa Revoluţiei.

Astfel de manifestaţii au mai avut loc în Timişoara, Craiova şi Cluj-Napoca.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Nu are creier, nu are neuroni, dar pare să învețe. Misterul organismului care îi pune pe oamenii de știință...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit