Video Tentativă de omor într-o benzinărie din București. Un tânăr a încercat să lovească cu toporul în cap un angajat. Totul a fost filmat

Data actualizării: Data publicării:
momentul in care un tanar ataca cu toporul angajatul unui restaurant
Un tânăr a fost reţinut de procurori, după ce ar fi încercat să lovească în cap, cu un topor, un angajat al unui restaurant din Sectorul 5 al Capitalei.

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost reţinut de procurori pentru tentativă de omor, după ce ar fi încercat să lovească în cap, cu un topor, un angajat al unui restaurant din Sectorul 5 al Capitalei, a informat, vineri, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al PTB transmis Agerpres, vineri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 20 de ani), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.

„În data de 3 martie, la ora 21,24, aflându-se în interiorul unui restaurant din incinta unei staţii de alimentare cu carburant din Sectorul 5 Bucureşti, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, inculpatul, care se înarmase cu un topor, a încercat să îl lovească pe unul dintre angajaţii restaurantului cu toporul în zona capului. Victima, un bărbat în vârstă de 18 ani, a reuşit să se ferească în ultimul moment, astfel că inculpatul nu a reuşit să o lovească, a nimerit blatul tejghelei şi a scăpat toporul din mână. Inculpatul s-a reînarmat cu toporul şi a alergat după persoana vătămată, fără a reuşi să o prindă, întrucât aceasta se refugiase în spatele unei uşi, după care a părăsit restaurantul”, arată procurorii, care adaugă că, prin violenţele exercitate, observate de mai mulţi clienţi aflaţi în interiorul staţiei de alimentare cu combustibil, bărbatul a tulburat ordinea şi liniştea publică.

Bărbatul a fost depistat vineri, iar faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, informează anchetatorii.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România considerat strategic pentru apărare. E mic, mulți nici nu știu să îl arate pe hartă
Digi FM
A vrut chipul perfect și a ajuns să nu mai vadă. Intervenția estetică care era cât pe ce să-l lase orb pe un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mihai Trăistariu, comentarii după prima semifinală Eurovision: "Prea mult cântat despre draci, vârcolaci. Nu...
Film Now
Moment unic la Cannes 2026. Peter Jackson, premiat cu Palme d'Or onorific. Reuniune emoționantă pe scenă cu...
Adevarul
Val de automedicație cu antiparazitare după o apariție online a actorului Mel Gibson. Oncologii: „Nu există...
Newsweek
Pensionar cu 5.500 lei pensie i-au reținut 480 lei. Alți 2.000.000 pensionari au pierdut sute de lei. De ce?
Digi FM
Demi Moore, declarații surprinzătoare despre inteligența artificială: "Nu avem de ce să ne temem"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce efecte are cafeaua asupra intestinului și creierului. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor
Digi Animal World
Patru greșeli frecvente când călătorești cu animalul de companie. Una dintre ele te poate costa o amendă...
Film Now
Răsturnare de situație între Nicole Kidman și Tom Cruise, la 25 de ani de la divorț. Un apropiat a spus ce se...
UTV
Cabral și Andreea Ibacka sunt în centrul zvonurilor despre divorț. Fanii au observat că nu mai poartă...