Tensiunile continuă la Chișinău. Mihai Ghimpu îi cere demisia lui Vlad Filat

Data publicării:
mihai 20ghimpu 20resize-50589

PLDM acuză liberalii că nu fac decât să continue retorica lui Vlad Plahotniuc și Igor Dodon.

Igor Dodon este un tânăr parlamentar socialist, care a făcut parte până în 2012 din Partidul Comuniștilor, condus de Vladimir Voronin, și a fost candidat din partea acestui partid la Primăria Chișinăului, pierzând la un scor foarte strâns cursa electorală în favoarea actualului edil, liberalul Dorin Chirtoacă.

Vlad Plahotniuc este un controversat om de afaceri, membru în Partidul Democrat condus de Marian Lupu (cel de-al treilea partid al alianței guvernamentale), care până săptămâna trecută a deținut funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului. Democrat-liberalii premierului Vladimir Filat au votat, săptămâna trecută, alături de parlamentarii comuniști și au reușit să desființeze această funcție, după ce între PDLM și PD au apărut tot mai multe divergențe și tensiuni.

Premierul Vlad Filat amenințase, săptămâna trecută, că partidul său se va retrage din Alianța pentru Integrare Europeană.

Partidul Liberal păstrase o atitudine destul de echilibrată până acum în acest conflict. Săptămâna trecută, în momentul votului din Parlament pentru desființarea funcției lui Plahotniuc, liberalii lui Mihai Ghimpu au ieșit din sală și nu au participat la vot.

Mihai Ghimpu cere o demisie de onoare

Mihai Ghimpu a declarat că cei vizați în interceptările telefonice, cei care sunt implicați înscheme de corupție, trafic de influență și abuz de serviciu ar fi trebuit să-și dea imediat demisia. „Demisia de onoare a tuturor funcționarilor implicați, inclusiv a prim-ministrului, este eminentă în asemenea situație. PLDM trebuie să înainteze altă candidatură”, a afirmat președintele PL.

„Este o declarație lipsită de sens, care demonstrează lipsă de viziune politică. În contextul solicitării de demisie a primului-ministru, subliniem că domnul Ghimpu are drept legal de a cere demisia în Parlament.Asemenea declarații duc după sine și anumite consecințe politice. Aceste declarații ale dlui Ghimpu se încadrează perfect și în șirul de acțiuni de șantaj pe care le primim zilnic, pentru că PLDM nu se liniștește cu acțiunile de decriminalizare a instituțiilor de drept. PL este interesat în declanșarea alegerilor anticipate și subminarea obiectivelor de integrare europeană”, a declarat, în replică, Vadim Pistrinciuc, vicepreședintele PLDM, scrie UNIMEDIA. Potrivit liberal-democraților, această acțiune se sincronizează perfect, cronologic, cu solicitarea lui Plahotniuc și a lui Dodon. „Este foarte straniu faptul că dl Ghimpu, fiind jurist de fapt, tolerează și încurajează fărădelegea, intentarea dosarelor politice etc. Solicităm PL stoparea agendei sale de șantaj politic și să se abțină de la acțiuni care ar provoca alegerile anticipate”, a adăugat politicianul liberal-democrat. UNIMEDIA precizează că Mihai Ghimpu a atins subiectul demisiilor de onoare în contextul în care săptămâna aceasta au fost făcute publice interceptări telefonice ale șefului Fiscului cu șeful Guvernului. Potrivit liberalilor, „conținutul lor arată abuz de putere și trafic de influență din partea premierului”.

Conducerea Fiscului, la fel și a Ministerului de Finanțe, a revenit liberal-democraților, în timp ce organele de luptă împotriva corupției sunt conduse democrați, potrivit algoritmului de împărțire a puterii convenit în AIE în momentul venirii la putere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poţi rezolva ecuaţia matematică în 7 secunde? Mulţi adulţi greşesc fără să îşi dea seama
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
“Faptul că încă îl avem… Este cel mai important lucru”. Fiica cea mare a lui Bruce Willis, despre lupta...
Adevarul
Turist cazat la un hotel de cinci stele, revoltat după ce i s-a cerut să vorbească și să râdă mai încet
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Liviu Vârciu, surpriză neplăcută în vacanța all inclusive din Bulgaria: "Să știți de la ce mi-e rău". A...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Ryan Reynolds, declarație superbă de ziua lui Blake Lively și imagini dulci de familie: "Cea mai bună...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja