„Tinereţe fără bătrâneţe”. Doamna Gabi, balerina care îi învaţă pe copiii cu nevoi speciale să danseze

Data publicării:
20121223 20balerinna-40182

Până la 74 de ani, a trecut prin multe încercări, dar a ştiut mereu cum să le depăşească, pentru că a crezut în ea şi în cei din jur.

De 14 ani, Gabriela Voinea îi învaţă balet pe copiii cu nevoi speciale. A fost desemnată voluntarul copiilor, pentru că le dăruieşte celor mici dragoste, atenţie şi, mai presus de orice, încredere. Toate, în paşi de dans.

Barza nu a vrut să îmi aducă copii şi atunci îi iubesc pe toti copiii din lumea asta. Ei sunt medicamentul meu psihic ca să nu fac depresii şi alte minuni la vârsta asta singură, cu ei umplu tot golul. Nevoia de a da dragoste e întotdeauna mult mai mare decât de a primi. Ei primesc această dragoste cu plăcere şi fără nici un interes”, mărturiseşte doamna Gabriela Voinea.

De aproape 15 ani îi învaţă pe copiii cu nevoi speciale să danseze. Au trecut deja patru ani de când lucrează şi cu micuţii hipoacuzici de la Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. Dorin Hociotă”, voluntar, fără să ceară ceva în schimb. Ne spune că „Este greu, dar este o foarte mare plăcere, fiindcă până la urmă... nu îţi trebuie altceva decât răbdare foarte multă şi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a înzestrat cu răbdare şi dragoste foarte multă pentru ei.”

Doamna Gabi, cum îi spun copiii, vine săptămânal la Institut. Fosta balerină îi ajută pe cei mici până la ultimul detaliu. Acasă, le coase singură costumele pentru spectacole: „Îmi place că nu am avut păpuşi când am fost copil şi acum am păpuşi vii pentru care fac costumaşe... Aici am căciuliţele şi urechiuţele de la iepuraşi, costume de polcuţă, corpuri la care se adaugă fustiţe de toate felurile, costum de menuet, costumele de la Ave Maria...

Dar pentru doamna Gabi, aprecierea copiilor contează cel mai mult. Citeşte un bileţel de la o fostă elevă: „Vă sunt recunoscătoare pentru această muncă. De la Alina, vechea dvs. elevă.

Cred că cineva acolo sus mă iubeşte, pentru că mi-a dat drept meserie hobby-ul pe care îl am, adică meseria s-a confundat cu hobby-ul şi asta este extraordinar de mare lucru. Sigur, sunt momente în care nu mai vrei, nu mai poţi...”, spune doamna Gabi.

Iar momente în care nu a mai putut au existat încă din copilărie. La 14 ani, a venit în Bucureşti, după ce Şcoala de Balet din Timişoara s-a închis. În Capitală a dat examen la Liceul de Coregrafie şi a intrat prima, însă anul acela a fost printre cei mai grei. „Câteva luni de stat la internat, câteva luni de stat la mătuşa asta, sora lui mama, într-o cameră, pe o pivniţă, pe o canapea cu ploşniţe, infernal... Sunt şi momente din anul ăla în care nu îmi aduc deloc aminte ce am făcut, nu îmi aduc aminte cum mă duceam la şcoală, cum mă întorceam, pe ce scriam, dacă aveam stilou, dacă aveam hârtie, dacă aveam maculatoare la toate obiectele, nu îmi aduc aminte.

S-a întors la Timişoara, dar nu s-a dat bătută. A încercat să o ia de la capăt în mai multe oraşe. A lucrat ca muncitoare în tâmplărie, apoi pe şantier, însă n-a uitat niciodată iubirea pentru balet. În 1979 a plecat din România. Avea 40 de ani când s-a mutat în Suedia, fără nici un ban: „Mi-am vândut un lănţişor. Unchiul meu, Dumnezeu să îl odihnească, a făcut un împrumut la Casa de pensii, mi-am luat bilet doar de dus că nu aveam bani şi de dus şi de întors, am ajuns în suedia şi am rămas acolo. Nu am vrut ajutor social.

În Suedia a lucrat mai întâi ca îngrijitoare, dar norocul i-a surâs şi a început să predea dans mai multor grupe de copii. A reuşit chiar să obţină Premiul Naţional pentru Cultură, distincţie care până atunci nu mai fusese oferită unui emigrant. Citeşte titlul oferit de suedezi: „Gabriela Voinea este o mare educatoare de popor, un demn reprezentant a două culturi - cea românească şi cea suedeză.

După 16 ani de stat în Suedia, a decis să se întoarcă acasă. Motivul? „Am o datorie faţă de România, o mare datorie, şi mulţi ar trebui să îşi dea seama, din cei care sunt acolo, că eu dacă am făcut acolo ce am făcut a fost datorită şcolii pe care am făcut-o în România.

Dragostea şi disciplina pe care le insuflă copiilor de atâţia ani se vede cel mai bine de sărbători, când cei mici pregătesc serbarea de Crăciun. Ei repetă şi în faţa părinţilor tot ce le arată doamna Gabi, iar dansul îi ajută. Imposibilul devine posibil prin muzică, dăruire şi talent.

Prin vibraţii, (copiii hipoacuzici) simt ritmul mai mult decât am putea noi crede sau înţelege. În plus, socializează între ei, îşi dezvoltă concentrarea şi nu în ultimul rând afectivitatea. Să nu uităm că arta practic creşte şi stimulează umanismul din indivizi şi, oricât de mici ar fi, trebuie stimulat şi încurajat talentul fiecăruia. Dansul este o completare a terapiei logopedice şi psihologice şi medicale”, explică dr. Margareta Stoica, medic primar ORL cu specializare în foniatrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri