Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta smurd
Foto: ISU

Traficul este complet blocat pe DN14, în județul Sibiu, în urma unui accident grav care a avut loc duminică, 22 decembrie, în zona localității Slimnic. Patru autoturisme au fost implicate în coliziune, iar autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. În accident au fost implicate 10 persoane, doi adulți și doi copii fiind transportați de urgență la spital.

ACTUALIZARE 13.25 - Potrivit ISU Sibiu, Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat.

În accident au fost implicate un număr total de 10 persoane,  8 adulţi şi 2 copii.

„În urma evaluării medicale au avut nevoie de investigaţii medicale şi transport la spital 4 persoane (2 adulţi şi 2 minori), transmite sursa citată.

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a suferit multiple traumatisme, o femeie în vârstă de 65 de ani a suferit un traumatism costal, și două fetiţe în vârstă de 7, respectiv 12 ani au suferit multiple trumatisme, cei patru fiind transportați la spital.

SAJ Sibiu a precizat că a trimis la accident un echipaj de tip B, ce a preluat-o pe femeia de 65 de ani care a suferit un traumatism costal.

„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaş, pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din judeţul Mureş, a intrat în coliziune cu autoturismul din faţa sa, condus de către un sibian în vârstă de 75 de ani, proiectându-l pe sensul opus, unde, la rândul său, a lovit frontal un autoturism condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din judeţul Cluj. Patru pasageri din ultimul autoturism, 2 adulţi şi 2 minori, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale”, au explicat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.

Știrea inițială - Accidentul s-a produs pe DN 14, în zona localităţii Slimnic, fiind implicate patru autoturisme.

„ISU Sibiu intervine de urgenţă pe DN 14, pe raza localităţi Slimnic, la un accident rutier în care sunt implicate patru autoturisme. Traficul este blocat total. A fost activat Planul Roşu de intervenţie”, a precizat ISU Sibiu.

Potrivit sursei citate, la faţa locului sunt mobilizate două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi o autospecială de descarcerare.

Traficul este complet blocat, iar intervenţia este în desfăşurare.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe apar la cumpărarea sau vânzarea unei locuințe. Cine plătește impozitul, TVA-ul și taxele notariale
Digi FM
Sandra Mutu a spus cu care dintre fostele soții ale lui Adrian Mutu se înțelege mai bine. Ce a dezvăluit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sharon Stone, atitudine și încredere într-o ședință foto plină de senzualitate. Cum s-a reinventat după...
Adevarul
Te abonezi ușor, dar ca să renunți începe calvarul. Practicile online care au atras atenția UE
Newsweek
Ce se întâmplă cu pensiile militare? Florin Manole promite creșteri, dar legea e complet blocată în Parlament
Digi FM
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de vedere. Ce spune...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea...
Digi Animal World
O vacanță în Maroc s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 59 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a...
Film Now
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Vedeta a fost fotografiatǎ alături...