Un bătrân de 70 de ani a murit după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc, în Galați

Data publicării:
ambulanta
Un bătrân de 70 de ani din Galaţi a murit miercuri, după ce a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia. FOTO: Shutterstock

Un bătrân de 70 de ani din Galaţi a murit miercuri, după ce a căzut de la etajul patru al blocului în care locuia, informează IPJ Galaţi, citat de Agerpres.

Miercuri dimineaţă, prin apel la 112, a fost semnalat faptul că un bărbat este prăbuşit pe trotuarul din fata unui bloc din municipiul Galaţi, după ce ar fi căzut de la înălţime.

Pensionarul a fost găsit în stop cardio-respirator de medicii de la SMURD ajunşi la faţa locului, care au declarat decesul, după ce acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

La nivelul Secţiei 3 Poliţie a fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă, urmând ca ancheta să stabilească cu exactitate dacă moartea bărbatului a fost rezultatul unui gest premeditat.

Acesta este al doilea caz de deces întregistrat săptămâna aceasta, în Galaţi, prin cădere de la înălţime. Luni după-amiază, un licean de 18 ani s-a aruncat de pe acoperişul blocului în care locuia şi a decedat la spital câteva ore mai târziu, gestul său fiind premeditat deoarece a lăsat mai multe scrisori de adio către familie.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri