Un jandarm a fost ucis într-un conflict din cauza unei datorii de câteva mii de euro. După aceea, agresorul și-a tăiat venele

Data actualizării: Data publicării:
ancheta politie
Foto: Captură video Digi24

Un jandarm a fost ucis în timpul ce a încercat să aplaneze un conflict între doi bărbați din cauza unui împrumut de câteva mii de euro. Totul s-a petrecut într-un apartament din Brașov. După comiterea faptei, agresorul și-a tăiat venele, iar în prezent este la spital.

Alte două persoane au fost rănite în timpul conflictului.

Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Radu, faptele s-au petrecut în oraşul Râşnov iar poliţiştii spun că agresorul şi cei trei se cunoşteau.

Agresiunea a fost sesizată prin apel la 112.

"Pe fondul consumului de alcool, agresorul i-a reproşat uneia dintre victime că nu i-a returnat un împrumut de câteva mii de euro. A mers acasă, s-a înarmat cu un cuţit şi s-a întors să îl atace pe pretinsul datornic. În apărarea acestuia din urmă au intervenit alte două persoane, un jandarm şi încă o victimă, de 20 şi ceva de ani. În agresiune a fost ucis jandarmul şi au fost vătămate celelalte două persoane.

Apoi, agresorul s-a întors acasă, unde s-ar fi autoagresat prin secţionarea venelor de la mână. În prezent, agresorul este în spital, la Sibiu, pentru a suferi o operaţie de urgenţă", a precizat Adrian Radu.

Potrivit sursei citate, tânărul rănit uşor în conflict este pompier.

În cauză s-a deschis dosar penal pentru omor şi tentativă la omor, iar în cazul în care cea de-a treia victimă, cea rănită uşor, va face plângere, cercetările se vor extinde și pentru lovire, a menţionat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.

Conform IPJ Braşov, toţi cei patru bărbaţi se cunoşteau de dinainte de scandalul de sâmbătă.

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Blondă, cu bucle și aer de Marilyn Monroe. Mădălina Ghenea, transformare spectaculoasă, înfășurată doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ultimele clipe din viața lui Hayden Panettiere. Au apărut detalii despre o posibilă supradoză și intervenția...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Nemulțumit de pensia primită după Marea Recalculare? Cum poate ajunge dosarul tău pe masa CCR. Exemplu concret
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
După 15 ani de cercetări experimentale, oamenii de știință chinezi confirmă existenţa particulei „glueball”...
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”