Exclusiv Explicațiile unui contraamiral: Cât de pregătită e România să-și apere litoralul. Vulnerabilități și lecții după incidentele cu drone

Data actualizării: Data publicării:
Ziua Marinei
Festivitati dedicate Zilei Marinei in portul Militar Constanta, Inquam Photos / Costin Dinca

Astăzi s-a sărbătorit Ziua Marinei, dar cât de protejată este, de fapt, țara în această zonă, de pe mare? Întrebarea este mai mult decât legitimă după evenimentele din ultimele luni și săptămâni legate de dronele aeriene sau maritime. Invitat la Digi 24, Sorin Learschi, contraamiral de flotilă, a încercat să răspundă la această întrebare.

„Pentru a avea o marină eficientă, trebuie îndeplinite câteva condiții. Și aici mă refer la personal foarte bine pregătit – și asta înseamnă costuri, nave, drone și o susținere pe partea de instrucție care trebuie să fie orientată către misiunile posibile. Și aici avem, să spunem, multe de învățat încă, multe de adaptat. Nu suntem nici în afara subiectului, cum se spune, dar acum – părerea mea – este că încă plătim greșelile de acum ceva ani de zile, când armata, în general, a fost văduvită de un buget corespunzător. Comparați un buget de 2,5 cu unul de 0,86%. Iar acum trebuie să facem tot posibilul pentru a aduce forțele noastre la un nivel, să spunem, orientat către anumite misiuni generate de războiul din proximitatea României.”

Este Constanța vulnerabilă?

Contraamiralul a fost întrebat și dacă orașul Constanța este sau nu vulnerabil. „Orice obiectiv este vulnerabil”, a fost răspunsul. „Important este să descurajeze adversarul, ca să nu cuteze să atace, acesta este scopul principal. Nu trebuie să ne bazăm numai pe Alianța Nord-Atlantică, pentru că prima misiune este a noastră și dacă suntem atacați, noi avem prima ripostă și trebuie să avem forța cea mai mare pentru a respinge eventualul agresor.”

Întrebat despre capacitatea de a neutraliza drone, contraamiralul crede că „forțele trebuie să fie adaptate în așa fel încât să acopere punctele critice, nu poți să acoperi tot. E ca și cum Statele Unite ar trebui să acopere două oceane, Pacific și Atlantic. Este imposibil, dar trebuie concentrat pe punctele care sunt cele mai importante și cele care pot produce efecte”.

„Întotdeauna au existat asemenea zone care erau de interes, zone care erau supravegheate mai mult, dar ca să faci o supraveghere totală pe, să spunem, 30% echivalent suprafață a României cu câteva elemente este imposibil.”

În cazul dronei care a intrat nestingherită în Portul Constanța, contraamiralul admite că forțele de apărare au fost luate prin surprindere. „Nu ne-am închipuit că cineva poate să ajungă la această performanță de a introduce drona în portul Constanța. Se pare că ea a intrat mult mai devreme decât a fost descoperită. Asta e altă poveste pe care așteptăm să o lămurim”.

„O lecție identificată trebuie transformată într-o lecție învățată”, a mai adăugat contraamiralul Sorin Learschi.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care Emil Constantinescu o primește de la stat. Cum arată fostul președinte al României la 26 de...
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
O țară europeană oferă 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Are plaje spectaculoase, sate...
Newsweek
Cu cât crește punctul de pensie din 1 ianuarie? De ce unii pensionari cu grupe de muncă nu iau bani în plus?
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...